În Vinerea Mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”.

Evangheliile Deniilor ne mişcă sufletele, ca şi celor de atunci, care ziceau că: „Nimeni, niciodată nu a vorbit ca Omul acesta.” El nu a dezamăgit pe nimeni, tot ce a spus a împlinit, nu I se poate reproşa nimic, decât bunătatea şi dragostea pentru noi. Are un cuvânt pentru fiecare, potrivit cu firea sau trebuinţa lui, indiferent de natura socială. Cine venea şi cerea cu credinţă, nu se întorcea nevindecat, de aceea nu L-au prins în cuvânt. Pilat mărturiseşte că nu găseşte nici o vină la Omul acesta, iar femeia lui îi spune să nu-I facă nici un rău, având doar vina că era şi Dumnezeu. Niciodată nu s-a ascuns, ci le-a vorbit pe faţă despre Împărăţia Tatălui, şi despre Patimi. Când a acceptat această condiţie umană, Fiul, a luat asupra Lui toată sarcina păcatelor noastre. Ajuns pe Drumul Crucii, totul duce la izbăvire, ultimul cuvânt îl are Veşnicia şi nu moartea. Ca om adevărat, moare pe nedrept, şi acceptă paharul suferinţei pentru a dovedi motivul venirii Sale: ” Eu pentru aceasta M-am născut, şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc Adevărul.” Dumnezeu are Milă, nu se apără, aşteaptă mai întâi căinţa, şi apoi judecata. El va rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor, şi pentru a dovedi acest lucru, înainte le vorbea despre Pâinea care se coboară din Cer. Părinţii lor, cândva, în pustie, au mâncat mană cerească şi au murit, în timp ce, dacă mănâncă cineva din această pâine, nu mai moare. La Cina cea de taină, El lasă acum moştenirea Euharistiei în Sfânta Liturghie, luând pâinea şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu.” Şi luând paharul, şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” Mântuitorul este prezent în Sfânta Împărtăşanie până la sfârşitul veacurilor, cu întreaga Sa fiinţă, ca Dumnezeu şi Om. Trebuie ca tot creştinul să se cerceteze pe sine înainte de a primi împărtăşania, deoarece: ” De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului, şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Şi pentru că a poruncit: ” Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”, avem şi astăzi Liturghie şi Euharistie. Vinerea Mare este cea mai tristă zi din istoria omenirii, când pământenii, înşelaţi de diavol, eliberează pe Baraba şi scapă de Hristos. Toate profeţiile se împlinesc, fiind adus ca un miel spre înjunghiere,şi ca o oaie fără de glas, aşa nu şi-a deschis gura sa. L-au trădat toţi, chiar şi noi, cărora ne-a făcut atâta bine. Plimbat de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod, scuipat, bătut, este judecat de omul pe care l-a creat. Îmbrăcat în hlamidă roşie, cu o trestie în mână în loc de sceptru, Împăratul universurilor este arătat cu degetul. ” Iată, Omul”, adică, cât de neputincios este dumnezeul vostru. Când le-a spus că va sta de-a dreapta Tatălui, ei şi-au rupt hainele, strigând că în afară de această blasfemie, altă mărturie nu le mai trebuie. „Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Voi ziceţi că Eu sunt”, doar o secundă de îndoială trebuia să se strecoare în această ispitire, şi demonstrându-le din nou Puterea,să se amâne mântuirea.. Tâlharul pe cruce, reproşează întocmai, doar să mai facă o ultimă minune: ” Tu, care te lăudai, de ce nu te pogori de pe cruce, eliberează-ne, … pe alţii i-a mântuit…”. Nu le răspunde nimic. Ştia că limita omului este moartea, pe când învierea îi aparţine ca Dumnezeu. O retorică diavolească: „De ce te-ai lăsat răstignit, dacă puteai să nu te laşi?” Un proces politico-religios de nici o zi: ” Ia – L, răstigneşte -L”. Şi-au cerut singuri blestemul, ca Sângele Lui să cadă asupra copiilor. Degeaba, s-a spălat Pilat pe mâini, fiindcă mustrarea de conştiinţă va fi peste toate generaţiile. L-au biciuit, pironit şi împuns în coastă, ca lumea să vadă că într-adevăr a murit: ” Şi, îndată, a curs sânge şi apă.” Ultimele cuvinte sunt demne de o sfântă logică: ” Săvârşitu-s-a!” Ce cuvinte sfinte, după atâtea pătimiri: ” Doamne, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” Cerul se întunecă, pământul se clatină, morţii umblă prin cetate, iar sutaşul recunoaşte: ” Cu adevărat, Acesta Fiul lui Dumnezeu a fost.” Prea târziu pentru ei, dar de luat în seamă pentru noi. Ca să-şi acopere crima Îl coboară de pe cruce, Îl dă îngropării, pecetluieşte mormântul, pune pază, deoarece şi-au adus aminte că Amăgitorul le spusese că a treia zi se va ridica din mormânt. Cei ce -L îndrăgeau, cântă ca şi noi: ” În mormânt Viaţă, pus ai fost, Hristoase,” şi apoi mulţi de teamă s-au ascuns. Dacă istoria creştinismului s-ar fi terminat pe Cruce, nu mai auzeam de El. Erau convinşi că au scăpat de Mesia, dar s-au înşelat, deoarece, în prima zi a săptămânii, Duminică, dis – de – dimineaţă, îngerul, stând deasupra pietrei pe toţi ne-a întrebat: ” De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici!”

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Predica zilei de Parintele Zisu Iulian