Mântuieşte Doamne, poporul tău!
Păstraţi Crucea dreaptă, nu-i frângeţi braţele precum nazismul, nu o îngropaţi precum comunismul şi veţi rămâne OAMENI, adică fiii Tatălui ceresc.
Chipul crucii e prezent în lume şi prin ea se ţine lucrarea lui Dumnezeu. Mereu a fost în Rai, ca Pom al Vieţii, alături de cel al Cunoştinţei binelui şi răului, ca omul să poată alege de la început ce trebuia. Însă, după o dramatică experienţă, a înţeles că doar Crucea i se potrivea. Dacă Adam a fugit de Cruce, neştiind că despărţirea de Sacru implică pierderea veşniciei, răscumpărarea o face Hristos, om adevărat dar şi Dumnezeu, cu preţ de Jertfă care ne aduce din nou Raiul. Tot Vechiul Testament este presărat de simbolul Crucii care va scoate la lumina zilei Semnul şi cuvintele: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Iacob îşi binecuvânta nepoţii cu acest semn, iar psalmistul rostea: „Însemnatu- s-a peste noi, lumina feţei Tale, Doamne!” Cei muşcaţi de şerpi veninoşi în pustiu pe timpul lui Moise, se vindecau doar dacă priveau la şarpele de aramă atârnat pe o Cruce: „Vezi, Israel, viaţa ta răstignită pe lemn!”, anticipând ce se va întâmpla cu Mesia, cel aşteptat şi de ei. Când poporul s-a certat la Meriba pentru apă, Moise a lovit cu toiagul şi a îndulcit apa amară cu lemnul Crucii, iar mâinile întinse în semnul Crucii vor aduce biruinţa împotriva vrăjmaşilor. Semnul T făcut la uşorii caselor cât şi pe frunţile lor îi va izbăvi de îngerul morţii, iar noi, miruindu-ne, la Taina Maslului zicem: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat-o nouă!” Diavolul, dacă ar fi ştiut că prin Cruce se face împăcarea cu Dumnezeu şi va fi Înviere, ar fi găsit alte tertipuri de ispitire. Astfel, Crucea a devenit steag peste neamuri, semn al creştinătăţii dar şi al Apocalipsei, vestind judecata universală. Istoria şi arheologia Crucii, povestesc lumii despre sfinţenia acestui lemn dumnezeiesc. Crucea văzută de Constantin cel Mare pe cer va face din el un creştin, iar adevăratul lemn al Crucii descoperit de Sfânta Elena şi zidirea pe Golgota a Bisericii Învierii, va arăta lumii semnul biruinţei asupra celui rău. Aceste fapte petrecute nu sunt poveşti sau legende, ci evenimente majore din viaţa omenirii, care potrivesc versul Sfântului Pavel: „Mare este puterea Crucii Tale, Doamne!” Urmarea lui Hristos este legată de lepădarea de sine şi purtarea Crucii cu toate sensurile şi implicaţiile ei, încât nouă nu ne este a ne lăuda decât în Crucea Domnului. Crucea este înfiptă în centrul pământului, El ne cuprinde mereu, drept pentru care datori suntem să cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!” Crucea ne însoţeşte toată viaţa, fiind semnul identităţii noastre dar şi al mântuirii. La mijlocul Postului mare este adusă în centrul Bisericii, ca văzând-o, să ne odihnim sufleteşte şi să mergem mai departe, ştiind că totul aduce răsplata Învierii. Pentru noi rămâne puterea lui Dumnezeu. Crucea schimbă gândirea lumii, îngenunche filozofiile antichităţii care-l robeau pe om, aduce Adevărul pentru cei care sunt Una în Hristos. Cei care au vrut să scape de El au călcat-o în picioare, uitând că în cer stă scris: „În acest semn vei învinge!” Păstraţi Crucea dreaptă, nu-i frângeţi braţele precum nazismul, nu o îngropaţi precum comunismul şi veţi rămâne OAMENI, adică fiii Tatălui ceresc.
pr. Zisu Iulian
Postat in Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian