Pelerini într-un loc îngeresc.

Acest arhanghel află primul Taina pe care o aduce pământenilor, fiind îngerul Bunelor Vestiri.

                                                    Biserica Sfantul Arhangel Gavriil din Nazaret

Aici în Nazaret, înger din cer pe nume Gavriil, a fost trimis ţinând în mână un crin, ca să vestească lumii Taina cea mare a omenirii, că Fiul lui Dumnezeu se Întrupează ” luând chip de rob, asemănare nouă făcându-se”. Acest arhanghel află primul Taina pe care o aduce pământenilor, fiind îngerul Bunelor Vestiri. Tot el vesteşte părinţilor Ioachim şi Ana că vor naşte la bătrâneţe o copilă pe care o vor numi Maria, iar lui Zaharia că vor avea pe Ioan Botezătorul. Hrăneşte în Templu pe Fecioară şi va rosti primul numele lui Iisus. El cântă în corul îngeresc: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bună voire!”. Îi învaţă pe păstori primul colind, Magilor le descoperă Steaua, iar pe Iosif îl linişteşte, spunându-i să se întoarcă din nou în Nazaret cu Sfânta Familie. Din Nazaret a venit tot ce este bun, drept şi sfânt în lume! I s-a rezervat acest nume Naţaret, care înseamnă ” floare, vlăstar”. Arabii îl numesc „Cetatea albă”, datorită caselor de aceeaşi culoare, şi munţilor cu acelaşi nume. Acesta este locul unde trăieşte Sfânta Fecioară Maria, când Îngerul Gavriil îi aduce Vestea cea Bună: că va naşte pe Fiul Lui Dumnezeu. Toată copilăria şi tinereţea şi-o petrece pe aceste meleaguri, de aceea i se dă şi numele de „Nazarineanul”, sau Iisus din Nazaret. Nazaretul are 35 mii locuitori israelieni arabi, dintre care 40% sunt creştini, restul musulmani; există de asemenea, o comunitate de evrei lilit în oraşul modern. Cea mai mare dintre Bisericile creştine din Nazaret, construită pe locul unde era casa Sfintei Fecioare, este Biserica Bunei Vestiri. Aparţine catolicilor, fiind cea mai impunătoare din Orientul Mijlociu, inaugurată în 1969. Pe locul unde era atelierul Sfântului Iosif, în 1914, s-a ridicat o bisericuţă paraclis. În anul 359, împăratul Constantin cel Mare a poruncit guvernatorului provinciei Tiberiada, să zidească Biserici creştine în toată Galileia. Avem mărturia pelerinilor Egheria din anul 384, şi a lui Anonimus din 570, care spun: „Am călătorit prin cetatea Nazaret, unde au loc multe minuni. Casa Sfintei Maria este acum o bazilică, şi hainele sale sunt cauza minunilor.” În timpul invaziei persane din 614, documentele vorbesc în Nazaret de două Biserici foarte mari. Deasupra fântânii de unde lua apă Maica Domnului s-a zidit o Biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Gavriil, de către greci, în 1750. Patriarhia Română o pictează pe cheltuiala ei în 1978, iar la intrare este scrisă în limba română urarea îngerului: „Bucură-te Marie, cea plină de dar, Domnul este cu tine!” Deasupra sinagogii, unde a învăţat cândva Iisus, a fost construită alta în 1137, care a fost transformată în Biserică. Un loc sfânt rămâne spaţiul unde credincioşii şi-au amintit de un eveniment special, legat de mântuire, pe care îl transmit de la o generaţie la alta. Ne-am oprit în timp la Nazaret, pentru a mulţumii lui Dumnezeu de această Veste Bună.

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Sfaturi duhovnicesti, Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.