Lemnul Sfintei Cruci

Prin măsura Crucii se întâlneşte cerul cu pământul, şi se amestecă timpul cu spaţiu

Prin măsura Crucii se întâlneşte cerul cu pământul, şi se amestecă timpul cu spaţiul. Crucea sfinţeşte totul, şi explică taina Hristocentrismului, adică Hristos în mijlocul nostru. Tradiţia povesteşte cum Set, fiul lui Adam, vrând să prelungească viaţa tatălui său, face cale întoarsă spre Paradis, unde este întâmpinat, la poarta Raiului, tot de arhanghelul Mihail. I s-a spus că Adam a murit, şi i-a dat un sâmbure din Arborele Vieţii, ca să i-l pună în gură tatălui, la înmormântare, zicându-i că pe mormânt va răsări lemnul care va mântui lumea. Şi aşa, a crescut un cedru, care cobora frunzişul asupra bătrânilor. Atunci când Noe, a început să construiască corabia, ce va salva specia umană, a tăiat acest copac uriaş pe care l-a folosit pentru mântuirea vieţii. Corabia s-a oprit pe muntele Ararat, iar arheologii fac cercetări şi astăzi, argumentând că sub gheaţa de pe creasta muntelui, sunt încă rămăşiţe din corabia lui Noe. Între timp, strănepoţii lui Noe, au folosit din lemnul ei, şi când au ajuns la Iordan, au făcut, din scânduri groase, o punte peste râu. Se spune că într-o luptă între triburi, au fost nevoiţi să strice podul, ca să se apere, şi multe din rămăşiţe, au fost duse de ape, tocmai în ţinutul lui Zavulon. Şi aşa, a ajuns o scândură groasă şi lată, de cedru, plină de smoală, în casa tâmplarului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. El a luat această scândură, şi a făcut o masă de lucru în tâmplărie. Când Familia Sfântă, a fugit de persecuţia lui Irod în Egipt, masa a fost ţinută de un meşteşugar din Ierusalim, 20 de ani, într-un hambar, iar acesta, era rudă cu un anume cizmar, Isaac Lachedem. Când ostaşii romani căutau lemn să facă Crucea răstignirii lui Hristos, acest Isaac, împreună cu un fierar şi cu romanii, se duce direct în hambarul meşteşugarului, şi ia masa din care cu greu confecţionează Crucea, sub povara căreia, din cauza greutăţii, El cade pe drumul Golgotei, fiind ajutat de Simon Cirineanul. Arheologia şi istoria creştină ne spun că după o minune, lângă Golgota, împărăteasa Elena, descoperă lemnul Crucii Sfinte, în anul 326, iar la 14 septembrie 355, Macarie, o scoate în văzul lumii, la Ierusalim. La 614, Crucea Sfântă este furată de Crosroe al Perşilor, care a pustiit Ierusalimul. De abia după 14 ani, împăratul bizantin Heraclius, o aduce înapoi, iar la 14 septembrie 630, patriarhul Ierusalimului, Zaharia, arată lemnul mântuitor, lumii. Din 1187, când episcopul Betleemului o poartă pe câmpul de luptă, nu se mai păstrează informaţii. Dar a vrut Dumnezeu, ca bucăţi din Sfânta Cruce să se mai păstreze la Roma,în Biserica Santa Croce, unde au fost trimise de împărăteasa Elena. Au fost împărţite fragmente, şi dăruite Bisericii Sfintei Cruci din Ierusalim, Bisericii Sfântului Mormânt, Bisericii Maicii Domnului din Fanar şi Bisericii Sfintei Sofia. Acestea din urmă s-au transferat, datorită invaziei păgâne, la Muntele Atos, în mânăstirea, Hiropotamou. ” Mântuieşte Doamne, poporul tău, şi binecuvintează moştenirea ta / Biruinţă binecredincioşilor creştini, asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte, pe poporul tău!„

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian