Zaheu

„Doamne, iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva , întorc împătrit’’. Cât de greu se mai aud aceste cuvinte azi, motiv pentru care rămâne Zaheu un model.

Acest personaj a intrat în istoria sfântă, făcându-se cunoscut lumii printr-un gest curios dar practic. Statura într-adevăr îl dezavantaja, căci era mic de înălţime dar şi comportamentul faţă de semeni. Era în slujba romanilor fiind vameş, adică un fel de perceptor fiscal care nu se prea mulţumea doar cu solda sa. Om descurcăreţ am zice ” la vremuri ’’ dar cu conştiinţa încărcată. Deşi era bogat, totuşi îi mai lipsea ceva. Astfel nu se explică cum „ditamai omul’’ se urcă într-un dud ca să-L vadă pe Învăţător. Dumnezeu care voieşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, îl alege intenţionat pe el spre mirarea mulţimilor. Dorinţa din suflet, aşterne speranţa şi lucrează credinţa. Nici nu bănuia că o să vorbească cu Dumnezeu, deoarece până mai ieri nu prea credea în El. Acum strigat pe nume: „Zahee, grăbeşte-te de te coboară, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta!’’, este deja convins că se întâmplă ceva. Era timpul trecut, pleacă repede spre casă urmat de lumea care boscorodea că Mântuitorul dintre toţi a ales un păcătos. Ce şansă i s-a dat! Pe măsura propunerii i-a fost şi sinceritatea spovedaniei publice „Doamne, iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva , întorc împătrit’’. Cât de greu se mai aud aceste cuvinte azi, motiv pentru care rămâne Zaheu un model. Iertarea şi dezlegarea se dau întregii familii, care acum se face părtaşă şi ea iertării fără reproşuri, doar credinţă, fapte bune, canon, iertare şi dezlegare. Face primul pas şi căutarea nu rămâne fără răspuns în Atotştiinţa Lui Hristos care îi redă onoarea de a fi creştin. Ne închipuim câţi nedreptăţiţi s-au strâns la uşa lui pentru a fi despăgubiţi. Ce schimbare! În raport social trebuia să fie omul de ” azi’’ al evangheliei. Dar nu era singur, ci avea marea binecuvântare. Dacă ne asemănăm cu Zaheu ştim ce avem de făcut. Nu este nevoie să ne mai suim prin pomi ci doar să mergem la Biserică, unde suntem aşteptaţi de El. Dialogul se numeşte Taină şi este spovedanie, părere de rău, iertare şi îndreptare. Fiii lui Avraam suntem toţi, iar mesajul este universal: ” Astăzi, s-a făcut mântuire casei acesteia’’.

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.