Învăţături sfinte
Iată, cum se poate naşte cineva din nou!
La Hristos au venit nu numai vameşii, păcătoşii, bogaţii, săracii, ci şi cărturarii , ceea ce dovedeşte că toţi sunt chemaţi şi toţi primiţi. Nicodim un fariseu tânăr care făcea parte din sinedriul evreiesc, uluit de Învăţător, riscă venind noaptea ca să afle cât mai multe explicaţii despre noua învăţătură. Mântuitorul îi povesteşte că prima condiţie a omului de a moşteni Veşnicia este naşterea din apă şi din Duh. Faptul că încearcă să-L apere la judecată şi că îi dăruieşte mormântul său ca loc de îngropare arată că deja pricepuse că Fiul Omului vorbea atunci despre Botezul creştin, ca o naştere din nou a lumii. Informaţii asupra modului cum se săvârşea botezul în Biserica primară le găsim la sfârşitul sec.I în Învăţătura celor 12 Apostoli, în catehezele Sfântului Chiril si Sfântului Ioan Gură de Aur. Prima parte numită „catehumenat’’ era o pregătire specială a celor doritori care proveneau dintre păgâni, azi numită „lepădările’’, iar cea de a doua parte este Taina propriu-zisă. Pruncul ţinut în braţe de către naş este întâmpinat în pridvorul Bisericii de către preot, deoarece copilul are încă păcatul strămoşesc. Dacă este adult se dezbracă şi descalţă, iar pruncului i se desface doar faşa, semn care arată că vrea să lepede pe Adam cel vechi. Lepădările se fac cu faţa către apus , căci în întuneric locuieşte cel rău , care după exorcizare este scuipat în semn de dispreţ, deoarece prin el a venit căderea noastră. Naşul proclamă unirea cu Hristos întorcându-se cu faţa spre răsărit, fiindcă acolo este aşezat raiul şi zice că se uneşte cu El, care este Lumina lumii şi Răsăritul cel de sus. Dovada este mărturisirea Crezului pe care naşul trebuie să-l rostească solemn. Cristelniţa închipuieşte apa Iordanului dar şi Mormântul Învierii. Untdelemnul sfinţit cu care se ung părţile trupului înseamnă darurile Duhului Sfânt, iar picăturile puse în forma crucii în cazanul de botez sunt darul văzut al Pogorârii în apă. Actul cel mai important este întreita afundare în apa sfinţită din cristelniţă cu rostirea formulei sacramentale: „Botează-se robul lui Dumnezeu…’’. Întreita afundare este temeiul Sfintei Treimi, coborârea în mormânt a Domnului şi Învierea. Crâşma este din pânză albă şi se traduce din slavonă „sfinţenie’’ iar în greceşte ” emfotiu’’ adică veşmânt luminat, care se păstrează până la sfârşitul vieţii. Lumânarea aprinsă care se dă naşului după afundarea pruncului în apă este candela faptelor bune, cu care cel botezat ca fiu al zilei îl va întâmpina pe Mirele ceresc. Ungerea cu Sfântul Mir este semnul văzut al darurilor Sfântului Duh, aşa cum la Rusalii s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Înconjurarea mesei de trei ori cântându-se: „Câţi în Hristos v-aţi botezat…’’ reprezintă bucuria care se face în cer spre slava Sfintei Treimi. Ştergerea cu faşa a locurilor unde pruncul a fost uns cu Sfântul Mir se face cu scopul de a feri atingerea copilului de ceva necurat. Tunderea părului făcută cruciş dovedeşte că cel botezat aparţine deja lui Dumnezeu, căruia i-a dăruit primul rod. Evanghelia citită prezintă cuvintele rostite de Domnul ca un îndemn către Apostoli ca să boteze toate neamurile ” în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Urmează numaidecât împărtăşirea pruncului care devine membru adevărat al Bisericii creştine ” Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.’’
pr. Zisu Iulian
Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian