Fiul Risipitor

Tată, am greşit!

O pildă, o evanghelie, o istorie a vieţii noastre, care se repetă cu fiecare din noi, din clipa în care strămoşii noştrii l-au părăsit pe Tatăl. Pentru cei ce nu cred în veşnicie încă, această Evanghelie îi poate trezi la realitate, deoarece trebuie să recunoaştem, dacă suntem sinceri în raţionalitatea pe care o avem că acea ” cădere în sus ” prin vointă liberă oricnd se poate repeta cu fiecare dintre noi. Şi evoluţioniştilor le este dor de un ” Tată ” atunci cănd sunt înstrăinati şi părăsiţi, chiar de cei din care le-au făurit un crez. Buni s-au răi, alegerea o facem singuri, de aceea ” fiului celui mic “ I se dă fără tăgadă partea de avere, dăndu-I-se libertatea ce îl va convinge că în ” ţara îndepărtată “ nu-l mai poate ocroti dragostea părintească, fiindcă Dumnezeu nu are nimic în comun cu păcatul. Dacă cineva se plănge că nu a fost înzestrat cu daruri, să-l întrebe pe cel ” risipitor “ de unde provenea averea pe care o cheltuia cu atăta obrăznicie ? Suntem convinşi că de ar fi muncit pentru ea, nu o mai considera drept chilipir şi bună de aruncat pentru păcat. Era de asteptat şi o zi cănd acolo ” s-a făcut foamete mare şi el a început să ducă lipsă “ deoarece omul nu poate creşte la întuneric şi în mirosul cocinei porcarilor toată viata ,ci caută ” Cuvăntul ce iese din gura Lui Dumnezeu “Acesta este şi motivul pentru care omul este într-o permanentă căutare de adevăr, constient că-l poate face liber, nu intr-o zi ci într-o clipă . Plăcerile l-au ţinut precum gustul roşcovelor, destul de puţin, apoi l-a cuprins şi disperarea . Prieteni cheflii şi destrăbălaţi văzănd, ce –a fost şi ce-a ajuns”dorind să se sature cu roşcovelele porcilor” răzănd l-au părăsit acum, căutănd un alt fraier. Dacă este cineva necredincios acestei pilde rostite de Măntuitorul , este rugat să privească prin jur şi va găsi destulă asemănare. Iar unora care au uitat definitiv de suflet, dar vorbesc cu devotament despre conştiintă le facem trimitere la episodul evangheliei ” şi venindu-şi în sine a zis; Ma voi duce la Tatal meu si voi zice…
Bietul ” suflet nemuritor ” căt s-a chinuit să-l piardă şi totuşi ca o aducere aminte mustrătoare îi zicea ” mă voi duce şi voi zice – Tată am greşit la cer şi înaintea ta” Iată, rezonanţa pacatelor, in mustrarea constiintei care ajung şi genetic pănă la cer. Vreau ca cei ce vor citi aceste rănduri să inteleagă că nu există iertare făra căintă şi mărturisanie. Oricăt am fi de păcătoşi, să nu ne cuprindă deznădejdea, ci trebuie să ne amintim ce spune psalmistul ” de căte ori vei cădea scioalete si te vei mantui „
Priveşte omule, la intoarcerea celui rătăcitor şi învaţă, ceva. Aşa cum braţele părinteşti l-au îmbrăţişat şi noi primind iertarea ca şi el să auzim ” Fiul meu acesta pierdut a fost şi s-a aflat, mort a fost şi a înviat”. După căt de mare a fost aşteptarea părintească, tot aşa a fost şi bucuria reprimirii şi a ospăţului. Repunerea în drepturile de fiu şi creştin se face în rînduiala sfintelor Taine A fost spovedanie acum este infierea botezului, impărtăşirea ospăţului şi inelul logodirii ca un jurămănt că nu va mai părăsi casa părintească, amintindu-I ca este ” stapan “. Ca să întelegem bine vom citi din Evanghelie aşa ” dati inel …Ascultănd pilda ne-am mirat dar şi intristat cănd am văzut ca Fiul cel mare care pe deasupra era muncitor dar şi ascultător văzănd bucuria Tatălui pentru întoarcerea fratelui său, a cutezat să infrunte dragostea părintească ” mie niciodatată nu mi-ai dat macar un ied să mă veselesc cu prietenii mei dar cănd a venit…. Ati auzit deja nu-l mai recunostea ca frate . Vă întrebaţi ce folos atăta ascultare dacă în inima lui n-a mai rămas puţină dragoste frăţească. Intr-o clipă a pierdut aproape totul. Degeaba a încercat Tatăl să-I mai spună ” că toate ale mele sunt ale tale” Celor care le este teamă de pedeapsa Cerului, retoric aducem cuvăntul Tatălui ” Fiule , oare nu se cădea să ne bucurăm, ca fratele tău pierdut …
Dacă aici jos avem o casă părintescă, acolo sus avem pe ” Tatăl nostru care …Cu sau fără voia noastră Dumneeu este părinte iubitor care ” face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi..
Să învătăm ceva din purtarea celor doi. Dacă cumva l-am părăsit pe Dumnezeu să ne întoarcem căt mai avem timp, dandu-ne seama că nu putem sta lăngă Tatăl, doar dacă ascultării noaste aduugăm ” dragostea care nu cade niciodată” .

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian