Anul nou o zi sfântă

„Ca o mie de ani în ochii Tăi, Doamne sunt ca ziua de ieri care a trecut şi cât o strajă in noapte/”

   „Anii noştri ca un păianjen şi-au depănat povestea”

Timpul nu este doar un concept sau o unitate de măsură în care este încadrată viaţa pământenilor, ci clipă în universurile veşniciei. Ştiinţa chiar constată că este o secvenţă în care se regăseşte tot cosmosul. Timpul este dăruit de Dumnezeu, şi totul are un sens, un rost, un scop, chiar dacă îl înţelegem mereu cu întârziere. Deja timpul înseamnă umanitate şi identitatea în care suntem cuprinşi, fiind un dar de la Dumnezeu. Unii spun că e o întâmplare sau hazard, fără să simtă raţionalul, dar nouă ne este dat ca în el să ne lucrăm mântuirea. Timpul îşi poate lua doar huma, pe când Veşnicia, sufletul. Acesta este motivul pentru care la un moment dat vorbim de timpul pierdut, pe care îl vrem mereu înapoi pentru că am înţeles sensul. Ca oameni religioşi şi ortodocşi, păstrători ai „vechilor cazanii” măsura ca o distincţie a personalităţii umane o dă doar Evanghelia care este deasupra timpului, deoarece: ” Cerurile şi pământul vor trece dar cuvintele mele vor rămâne”. Zeităţile Antichităţii precum Cronos şi Ianus aparţin trecutului, pe când Hristos este Alfa si Omega. Veşnicia din noi, dă importanţa de ‚” chip şi asemănare” în care am fost zidiţi. Chiar dacă ne-am purtat ca fii risipitori anul trecut, azi cerem iertare pentru îndreptare. Suntem conştienţi că nemărturisirea activează un cod genetic în arborele genealogic de care suntem răspunzători până la al nouălea neam. În responsabilitatea vremurilor materialiste să adunăm totuşi cu râvnă în fiecare zi puţină spiritualitate. Pervertirea noastră nu trebuie motivată de avalanşa civilizaţiei informatice. Împărăţia lui Dumnezeu nu este doar „mâncare şi băutură” ci slujbă de Liturghie. Este deja 1 ianuarie 2006, şi mulţumim lui Dumnezeu că existăm. Calendarul nostru ortodox ne aminteşte că trebuie sa aducem slavă mereu lui Hristos. După ritualul legii evreieşti, Iisus este si rămâne ‚”uns” şi ‚”mântuitor”, El este Ieşua sau Mesia, adică Fiul lui Dumnezeu. Astfel se împlineşte profeţia lui Ieremia, rostită cu sute de ani înainte : ”voi face alt popor nou şi alt nume voi da, şi altă sărbătoare vor ţine”. Suntem „Hristianos”, botezaţi în numele Sfintei Treimi, rugându-ne în liturghie şi cinstind zi de Duminică: „Pentru aceea Dumnezeu L-a preaslăvit şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru că întru numele lui IIsus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este IIsus Hristos, întru slava Lui Dumnezeu – Tatăl.” (Filip.2 9-11). Urmarea lui Hristos este adevăr, evanghelie, sfiinţenie. Dovadă stă Biserica împreună cu Sfinţii din sinaxare şi martiorologii. Tot astăzi este şi ziua Sfîntului Vasile cel Mare, model de urmat, comportament de ierarh, născut în secolul al IV lea, în provincia Capadocia, dintr-o familie creştină. Este ales Arhiepiscop de Cezareea, în anul 370, şi trece la cele veşnice la 1 ianuarie 379 fiind unul dintre marii sfinţi ai Bisericii creştine. Dacă vrei să înţelegi cum a zidit Dumnezeu Cerul şi pămîntul , citeşte opera sa – ”Hexaimeron”. Dacă doreşti să afli despre lucrarea Treimii în lume deschide tratatul ‚”Despre Duhul Sfînt”. Când trebuie să-ţi apari credinţa învaţă din Omiliile la Psalmi. A construit azile, spitale, lucru recunoscut de istorie cu numele de ‚”Vasiliade.” Nume regesc, ”Bazileos” lasă ortodoxiei Sf. Liturghie, şi exorcizare in Molidve. Pentru anul ce l-am trecut rostim ca şi proorocul Samuel : ”Până azi ne-a ajutat Dumnezeu.” (1Sam.1 12). Ca să ne fie bine trebuie să-l ascultăm pe apostolul Pavel, care ne învaţă să lepădăm „lucrurile întunericului” zicându-ne: „Luaţi bine seama cum umblaţi nu ca nişte neînţelepţi ci ca cei înţelepţi răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele”.(Efeseni.5 15-16). Să ascultăm de Hristos şi Biserica Lui, nădăjduind în mijlocirea Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor ! Primiti, romăneşte traditiile acestei zile cum sunt; semănatul, sorcova, pusul cănilor, cepele, mascaţii, jocul ursului, deoarece fac parte din etno-geneza, simbioza si folclorul acestui popor. Toate ne inveselesc in aceasta zi a Anului dar bucuria deplina şi de folos rămăne tot în Hristos.
La mulţi ani ! pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Credinta si Istorie de Parintele Zisu Iulian