Sfântul Partenie

Tatăl său era diacon al cetăţii Melitopoli, iar copilul nu ştia carte, ci doar poveşti din Scripturi.

Tatăl său era diacon al cetăţii Melitopoli, iar copilul nu ştia carte, ci doar poveşti din Scripturi. Tânăr fiind pescuia şi din puţinul lui făcea milostenie zilnic. Pe la vărsta de 18 ani chemând în ajutor numele lui Hristos făcea minuni, alungând diavolii. Auzind episcopul cetăţii Filip şi cercetându-l s-a minunat, l-a dat să înveţe carte, apoi la preoţit. Vindecă un om lovit de un taur, tămăduieşte o femeie însemnănd-o cu semnul crucii şi scapă un boier din dinţii unui căine, doar suflănd asupra lui. Atunci prea sfintitul Cizicului, Ahile l-a rânduit episcop în cetatea sa unde erau mulţi închinători la idoli. Ajutănd sfăntul pe cei săraci şi tămăduindu-le bolnavii, a ajuns tocmai la împăratul Constantin cel Mare care-i dă scrisoare de înputernicire, şi astfel dărămă toate capiştele idoleşti din ţinutul Lampsacului unde păstorea, construind multe Lăcaşuri Sfinte. Când intr-o zi se aducea piatra pentru sfănta masă a unei Biserici ce se zidea, boii care trăgeau căruţa speriaţi de diavol l-au călcat pe căruţaş. Adus în faţa sfăntului şi a poporului Partenie doar a rostit:” Slavă ţie Doamne cel care înviezi morţi!’’ şi acesta a înviat. Viaţă ingerească avănd după ce a făcut numai minuni a fost chemat la Domnul, iar trupul a fost îngropat în Biserica cetăţii, unde ca un doctor fără de plată vindecă şi azi pe cei cel strigă în ajutor.
Sfinte Partenie, să mai faci încă o minune şi cu noi! Amin pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.