Tradiţii de Crăciun şi anul nou

În cultura populară românească tradiţiile se regăsesc în ciclurile naturii.

În cultura populară românească tradiţiile se regăsesc în ciclurile naturii. Datinile au la bază practici din vremea dacilor şi romanilor, prin urmare un substrat păgân. Perioada Crăciunului coincide cu cea a echinocţiului de iarnă.
20 decembrie Ignatul, act ritualic ce are ca scop îndepărtarea răului. Numele a fost preluat împreună cu legenda tânărului care îşi ucide tatăl din greşeală, chiar cu securea cu care se pregătea să sacrifice un porc. Ca tradiţie a rămas însemnarea copiilor pe frunte cu sângele animalului, pentru a fi sănătoşi tot anul. În aceeaşi zi, ritualul tăierii porcului, ca o reminiscenţă a jertfelor aduse zeităţilor in Antichitate, implică elementul foc – ignis foc, ritul funerar de incinerare.
22 decembrie rămâne conform tradiţiei ziua deschiderii mormintelor. Are loc purificarea mormintelor, în unele zone există obiceiul de a înfige toiege în morminte, sprijin pentru sufletele morţilor pe durata călătoriei lor pe pământ. Sufletele se întorc pe celălalt tărâm în noaptea dintre ani.
23 decembrie ne aminteşte de colăceii de Crăciun, care simbolizează prin forma de cerc, potcoavă sau stea, cosmosul, respectiv aştrii. Colăceii se păstrează până la venirea primăverii, când fie sunt puşi în coarnele boilor înhămaţi la plug, fie îngropaţi sub brazdă pentru belşug.
Seara de moş ajun, timp prielnic magiei agrare, actelor divinatorii, ofrandelor, în special colindelor, împodobirii bradului. Bradul este un element prezent şi în alte ritualuri – înmormântare, nuntă. În Europa, originea sa precreştină, ca reprezentare a arborelui lumii, arborele paradisului, împodobit cu mere. Până în secolul al xv-lea, crenguţele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, erau considerate tradiţie păgână. În 1605 la Strasbourg este împodobit primul pom de Crăciun într-o piaţă publică. În 1776, soldaţii germani care luptau alături de cei englezi în războiul de Independenţă, duc tradiţia pomului de Crăciun în Statele Unite. În România, pomul de Crăciun ajunge datorită primilor studenţi români care studiau la Berlin şi Viena. Butucul de Crăciun este un obicei despre care vorbesc etnografii de pe teritoriul României. În ajun, este tăiat un trunchi de brad, apoi ars. Ritualul simbolizează moartea şi renaşterea ciclică. Prima zi de Crăciun este relaţionată în Moldova cu apariţia ursitei,noaptea pentru a gusta din mâncarea aşezată pe prispă. În Transilvania se păstrează încă obiceiul jocului ţurca, colindătorii ce poartă măşti de bovine, un substitut al zeului Dionisos. Simbolic, animalul este ucis pe 26, dar va renaşte de anul nou. Satele maramureşene păstreză în data de 27 tradiţia legatului fiarelor. Ritualul aşezării pe masă a unei pâini numite – stolnic-, legată cu lanţuri. În ultima zi a anului, lanţurile sunt îndepărtate şi puse în faţa grajdului pentru ca animalele sa calce peste ele. Colindătorii sunt cei care întâmpină Crăciunul, dar îl şi petrec pe 28 are loc îngroparea Crăciunului. Simbolic, practica urmează etapele ceremoniei funerare, cu speranţa că anul viitor, Crăciunul va renaşte.
În credinţa populară, după de petrecem cele 365 de zile, timpul este oprit şi reprogramat. Timpul personificat se naşte, trăieşte şi moare. De aceea tradiţia spune că în noaptea dintre ani nu trebuie să se stingă lumina în nici o casă. Anul este o personificare a Soarelui, numit la solstiţiul de iarnă an vechi, şi după miezul nopţii an nou. Trecerea de la anul vechi la anul nou este reînnoire simbolică a lumii ce aduce ideea perfecţiunii începuturilor. Acest eveniment se sărbătoreşte prin stingerea şi aprinderea ritualică a focurilor, jocurile cu măşti, întocmirea calendarelor, deschiderea cerului la miezul nopţii dintre ani. Moartea şi renaşterea anului se desfăşoară între 25 decembie 6 ianuarie, când se desăvârşesc prin curăţenia apei sfinţite. Cel mai cunoscut este Pluguşorul, tradiţie legată de practicile agricole, simbolic însămânţarea pământului. În zona Neamţ, obicieul cunoscut ca Plugul Mare constă în a ara o brazdă în curtea în care s-a colindat. Pluguşorul este un ritual pentru aducerea belşugului, care vine din credinţa dacică a reînvierii naturii. În această zi, se poate afla cum va fi recolta, în funcţie de vreme. O alta practică pentru a şti cum va fi vremea în noul an este calendarul de ceapă. Din cele două jumătăţi ale unei cepe se aleg douăsprezece foi, se lasă în sare toată noaptea, urmând ca a doua zi dimineaţă băţrânul casei să interpreteze în funcţie de cantitatea de apă din fiecare frunză, luniile ploioase ale noului an. Obiceiurile continuă şi în prima zi a noului an. Ursul, Capra, Jienii aduc în scenă mituri antice care implică simbolistica animalelor, asocierea ritualică animal cultul soarelui. Jocul caprei. Capra divinitate telurică, împreună cu ţapul, simbol al fertilităţii. Toate aceste practici implică măşti, ce au o putere magică împotriva răului, cel ce o poartă e înafara timpului. Măştile reprezintă divinităţi ale naturii care mor şi renasc în fiecare an. Ursul, alta mască frecvent întâlnită în jocurile din noaptea de An Nou. Anul se înnoieşte însă cu adevărat prin ritualul de sfinţire apei, însoţit de obiceiuri precum intrarea în râuri, stropirea cu busuioc. Tot de Bobotează în Moldova şi Bucovina circulă un colind menit să aducă recolte bogate şi să alunge din văzduh spiritele rele. În Bucovina şi munţii Apuseni se practică în aceeaşi zi Ardeasca, ritual de purificare a sufletului prin intermediul focului. Tradiţia românească îmbină elementele naturii, în special apa şi focul, cu rol purificator, cu credinţe precreştine moştenite mai ales de la daci.

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.