Doar o rugăciune
Fereastra spre cer.
Întâlnirea imediată a omului cu Dumnezeu se face prin rugăciune. Este deja o convorbire de taină, iar rezultatul se cunoaşte prin faptul că impasurile sau cumpenele vieţii, au fost rezolvate în memoria colectivă a umanităţii nu prin hazard, ci prin puterea rugăciunii. De multe ori am simţit nevoia să fim ajutaţi, dar mare ne-a fost nedumerirea şi mirarea, că nădejdea pe care ne-am pus-o în oameni, a fost o dezamăgire. Recomandarea psalmului 107 este că mai bine ar fi dacă am nădăjduii la Dumnezeu, căci niciodată nu rămâne dator şi răsplăteşte. Mare armă e rugăciunea, mare comoară, loc fără primejdii: cu o singură condiţie, să ne apropiem de Hristos cu mintea trează şi strângându-ne gândurile de pretutindeni. Ca să fie bineprimită trebuie făcută cu credinţă, cu stăruinţă ziua şi noaptea, însoţită de post şi milostenie şi cu metanie şi îngenunchere. Rugăciunea alungă pe cel viclean, deoarce lupta noastră este împotriva duhurilor rele din văzduhuri, motiv pentru care atunci când suntem în primejdii alergăm la preot să ni se citească o rugăciune, sau Molitfele sfântului Vasile, care risipeşte şi alungă gândurile necurate. Prin rostirea numelui Treimii Sfinte, noi ne întâlnim deja cu El, ne liniştim şi ne este de ajuns. Această stare ne-o descrie Fericitul Augustin: „Te-am iubit târziu, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă. M-ai chemat şi M-ai strigat şi ai rupt surzenia mea şi ai alungat orbirea mea. Suspin după Tine, Te-am gustat şi mi-e foame şi sete, m-ai atins şi ard după pacea Ta”. Citiţi Scripturile, şi veţi înţelege de ce bolnavii atunci se vindecau şi de ce şi astăzi ea vindecă bolile sufleteşti şi trupeşti. La păcate mari trebuie rugăciune multă şi căinţă mare, motiv pentru care nu trebuie să lipsească lacrimile şi spovedania. Aceasta este şansa noastră şi darul: pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci îndreptarea lui. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, constatăm că ne vin tot de Sus, motiv pentru care sfântul Macarie ne învaţă să zicem:”Doamne, facă-se voia Ta!” Sfântul apostol Pavel ne îndeamnă să facem rugăciuni, cereri pentru toţi oamenii vii şi adormiţi, rugăciunea tututurot sfinţilor care mijlocesc pentru noi. Avem nostalgia Raiului, timp în care direct am vorbit cu Dumnezeu. Ni s-a întipărit graiul, ca în singurătatea hăului să rostim Cuvânt, de aceea:” La început era Cuvăntul şi Cuvântul era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. De atunci avem identitate şi personaliate şi acestă mare posibilitate: Rugăciunea.” Am aflat cum s-a răpit Ilie/ Oarecând în ceruri strămutat/ Nu de fulgere cu albă vijelie/ Nici pe volbură de nori purtat/ Ci l-a smuls din mijlocul mulţimii/ Rugăciunea, carul cel de foc/ Căreia, vii flăcări, la un loc/ Se-nhămară înşişi heruvimii”.( A. Voiculescu )
pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale, Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian