„N-a murit, ci doarme”
Memento mori1
Mântuitorul venind la noi, ne-a spus de fapt că moarte nu există, ci doar viaţa veşnică. După ce a dovedit această stare, apostolii şi-au amintit cuvintele Sale:” Eu, sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. Faptul că tânjim după Rai, explică logica nemuririi sau cel puţin posibilitatea de a nu muri. Despărţindu-ne de Dumnezeu am început să murim încetişor, aşa că au dispărut vârstele matusalemice şi doar ne naştem şi murim. Genele morţii împlinesc cuvintele: ” în ziua când vei mânca, cu moarte vei muri”. Remediul rămâne în Evanghelie, prin sfatul ascultării şi postului. Universalitatea cultului morţilor şi rugăciunile adresate divinităţii indică grijă şi preocupare pentru acest moment. Dar sensul şi înţelegerea acestui prag o dă doar creştinismul întemeiat de Iisus Hristos, trecere numită doar adormire. Anunţul este Scripturistic şi de la început: ” Din pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, iar ca nimeni să nu se mai îndoiască adaugă: ” că rânduit este omului o dată să moară şi apoi urmează judecata”. Dar pentru a ne aminti cine am fost şi cel puţin acum să ne pară rău, Biblia punctează momentul cu sfântul Ilie, argumentând Lumea de Dincolo a nemuririi, care este o normalitate în credinţa unui popor ales:” Ştim că va învia, la învierea cea de apoi”. S-au minunat la învierea tânărului din Nain, a fiicei lui Iair sau a lui Lazăr, fiindu-le unora suficient să înţeleagă Taina. Ca să faceţi diferenţa concepţiei lumii antice cu versiunea ei, comparaţi doar moartea lui Socrate cu Golgota lui Hristos, care coboară până la iad şi dezleagă legăturile celor ferecaţi, care drepţi fiind erau acolo şi ÎL aşteptau. Fără mesajul Evanghelie totul ar fi o disperare, neant, nefiinţă, incinerare, nu prohod de înmormântare. ” Dar, fraţilor, nu vrem ca voi să fiţi în neştiinţă, despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi precum ceilalţi, care nu au nădejde! Pentru că de credem că Hristos a murit şi a înviat, tot aşa pe cei adormiţi prin Iisus îi va aduce Dumnezeu împreună cu El”. Dumnezeu este şi a celor vii dar şi a celor morţi, aşa că nu avem dreptul să-i uităm şi de fapt nici nu se poate să-i ştergem din mintea noastră, căci dragostea nu cade niciodată. Pomenirile celor dragi ai noştri, începând cu rugăciunea parastasului şi milostenia, au scop precis, iertarea. Numai Hristos a avut îndrăzneală să treacă peste mormânt, ca să ne spună că avem Suflet şi doar am adormit cu trupul care se va ridica şi el la judecată. Dictonul vremurilor” Adu-ţi aminte omule că eşti muritor”, aduce pentru lume doar avertismentul revizuirii de conştiinţă, pe când pilda Fecioarelor neînţelepte concluzionează că uşa se va închide într-o bună zi, amintindu-ne de rugăciune şi priveghere. Ne este destul dor de cei plecaţi şi mai ştim că le este de mare folos o colivă cu împărţeală, începând cu Liturghia Moşilor de iarnă. Încă puţină vreme mai este Lumina la noi, drept pentru care în Crez şi mărturisim: ” Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.”
pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale, Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian