Ştiri

Pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat şi ca poet creştin.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Sfântul apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel-22 ianuarie

Sfintele lui moaşte au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Maxim Grecul.

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: „Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ..

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Maxim Mărturisitorul.

Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i s-a tăiat mâna şi limba

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

Dumnezeu s- a milostivit.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Sf. Atanasie al Alexandriei

Sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

3 ianuarie

Sfanta Parisului.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Sfântul Sinod solicitã alternativã la paşapoartele biometrice

Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului
Pãrinte Patriarh Daniel adresatã Ministerului Administraţiei şi
Internelor.

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Îndemn la solidaritate cu oamenii sinistraţi ca urmare a inundaţiilor din Moldova şi Maramureş

Preafericitul Pãrinte Patriarh Daniel…..

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |

Cea de-a opta ediţie a zilelor culturale “Nicolae Steinhardtµ se apropie de sfârşit

Zilele culturale “Nicolae Steinhardtµ

Postat in Ştiri de Parintele Zisu Iulian |


v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.