Dacă nu înţelegem Învierea, înseamnă că trăim degeaba. Sfântul Toma D’ Aquino rosteşte: “Cred, ca să înţeleg”. Pe zi ce trece noi ne apropiem de Înviere, ceea ce înseamnă că suntem vii, dar dacă ezităm să facem efortul credinţei murim fără rost. Suntem în Constantinopol capitala Bizanţului prin secolul V, pe când un tânăr cu numele Leon, după ce-şi face rugăciunea în Biserica Sfinţilor Apostoli, este rugat de către un orb ca să-l însoţească în pădurea de lângă cetate. S-au rătăcit lăsându-se în voia pasului şi a povestirii bătrânului care fusese dascăl de biserică, iar acum îi vorbea despre minunea făcută de Mântuitorul cu orbul Bartimeu. Era în Săptămâna Luminată, vinerea, iar el nădăjduia că într-o bună zi se va face o minune şi cu el, deoarece era credincios şi un bun mărturisitor. Înţeleptul Leon din politeţe îl asculta dar nu prea credea în nădejdea vindecării lui.
Aşa că au ajuns într-o poieniţă în care susura un izvor. L-a rugat pe tânăr să-i aducă puţină apă în pumn şi gustând, deodată, a auzit: ,, Mare, eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile mâinilor Tale!” Ochii care erau înceţoşaţi sclipesc, lacrimile curg, apoi cere tină de jos ca să se răcorească. Leon face întocmai şi unge ochii bătrânului. Deodată aude: ,, Maica Domnului, aici eşti, Te-am găsit!” Ce moment! Deja clipeşte, vede fraţilor, strigă! Tânărul se sperie de cele petrecute, orbul cade în genunchi şi zice: ,, Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica cea curată, aici este izvorul tămăduirii, apa cea sfinţitoare, fântâna vindecării, şi locul chemării mele.”

Se sprijină singur, merge la izvor şi se spală: ,, Iată, învierea mea!” Era în anul 454. S-a făcut o mare minune. Orbul mergea singur şi îi spune tânărului înţelept că va ajunge împărat. Lumea a auzit repede de acest Izvor al tămăduirii şi alergau ca la Vitezda de odinioară, dar aici nu aşteptau ca slăbănogul tulburarea apei de către înger. Profeţia s-a împlinit iar Leon ajunge împărat al Bizanţului, domnind între anii 457-474. Încredinţat de minunea la care a asistat ridică în acel loc de unde izvora pârâul o Biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii. Mulţi oameni de seamă ai vremii gustând din această apă s-au vindecat de neputinţele lor. Aşa s-au tămăduit împăratul Justinian (521-565), patriarhul Ştefan (883-886), mama împărătesei Zoe 1042 şi multă lume de rând. Pe vremea împăratului Vasile Macedoneanul (867-8860), Biserica este refăcută în urma unui cutremur iar la 1204 cruciaţii provoacă aceleaşi pagube. După căderea Constantinopolui în 1453, Biserica şi pădurea sunt arse, dar creştinii cu toate restricţiile păgânilor încă mai făceau pelerinaj în acel loc. Actualmente statul turc a amenajat zona păstrând numele de Izvor al tămăduirii. Să nu uităm că Duhul Sfânt la început se plimba pe deasupra apelor, iar Apa cea Vie rămâne Hristos, care spune ca şi femeii samarinene că cine va bea din apa aceasta nu va înseta niciodată. În această zi se face slujbă de sfinţire a apei în Biserici cu cântări speciale presărate printre canonul Învierii, iar credincioşii gustă apa sfântă rugându-se Maicii Domnului: ,, Izvor eşti cu adevărat, Stăpână, al apei celei vii, că speli bolile cel cumplite ale sufletelor şi trupurilor noastre, numai cu atingerea Ta, ceea ce ai izvorât pe Hristos, Apa cea de mântuire.”

pr. Zisu Iulian