Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, cã se ruga pentru cei ce-l necãjeau si cum a vãzut Raiul.
Primeste frunza aceasta.
Pe cand umbla Sfantul Andrei printre oameni in targ aproape de stalpul pe care l-a ridicat Sfantul imparat Constantin (este vorba de stalpul deasupra caruia Sfantul imparat a pus intru slava, cinstitele piroane cu care a fost pironit pe cruce trupul cel de viata facator al lui Hristos-Dumnezeu, pentru acoperirea si pazirea Constantinopolului), o oarecare femeie cinstita, luminata de Duhul lui Dumnezeu, fiind in somn, a vazut pe fericitul Andrei, ca umbla printre multi oameni, stralucind ca un stalp de vapaie si slobozind scantei de foc in vazduh. Iar unii, fara de minte fiind, ii dadeau branci, altii il bateau peste grumaji, altii facandu-i felurite alte necazuri si multi, privind la dansul, ziceau: „Cate nebunii face acesta!” Dar, sa nu mai fie asa nici vrajmasilor nostri! Caci, iata, dupa dansul umblau niste fapturi vinete si intunecate, graind: „O, de n-ar mai da Dumnezeu pe altul ca acesta pe pamant, ca nimeni altul nu ne-a ars inima noastra ca acesta. Ca, nevrand sa faca slujba stapanului sau, s-a prefacut nebun si batjocoreste pe toata lumea.” Inca a mai vazut femeia aceea ca intunecatii insemnau pe cei ce bateau pe Sfantul si ziceau in sinea lor: „Aceasta ne este noua macar de mangaiere, ca prosteste il bat pe el, ca pentru aceasta pricina vor fi osanditi in ceasul mortii lor, intrucat pe placutul lui Dumnezeu l-au batut fara chibzuinta si nu le este lor mantuire.” Acestea auzindu-le, cu Duhul lui Dumnezeu, Sfantul, ca o vapaie facandu-se asupra vinetilor acelora, le-a risipit, cu putere infricosatoare, semnele lor si-i ocara pe ei, zicand: „Nu vi se cade voua a-i insemna pe acestia, ca eu m-am rugat Stapanului mau, ca eu m-am rugat Stapanului mau, ca sa nu le fie lor pacat din aceasta, adica pentru ca ma bat pe mine, ca din nestiinta o fac si se cade ca de lucrurile cele din nestiinta sa primeasca iertaciune.”
Iar dupa ce a auzit pe Sfantul graind catre vinetii aceia, femeia a cautat in sus si a vazut ca, iata, cerul era deschis, ca niste porti, si ieseau de acolo multime de randunele frumoase, iar in mijlocul lor, un porumbel mare, alb ca zapada, S-a pogorat si sta cu randunelele, deasupra Sfantului, purtand o frunza de aur, ca de maslin, in gura sa si graia catre dansul, ca omul, asa: „Primeste frunza aceasta, ca Tatal Atottiitorul si Domnul Savaot ti-a trimis-o tie, ca semn din Rai, ca esti milostiv si iubitor de oameni, precum este si El milostiv si te va proslavi pe tine si El insusi va inalta numele Sau prin tine, ca ai socotit a-i milui pe cei ce te bat pe tine si a nu avea ei din aceasta pacat.” Si aceasta zicand, porumbelul a stat pe capul lui.
Deci, vazand aceasta minune, acea milostiva femeie a inceput a se mira. Apoi, venindu-si iar intru sine, dupa vedenia din vis, nu putea sa mai vada nimic si, minunandu-se, zicea: „O, cati luminosi are Dumnezeu pe pamant si nimeni nu stie de dansii.” Si de multe ori a voit sa spuna cele ce vedea, dar Puterea lui Dumnezeu o oprea pe dansa, ca chiar de ar fi dorit, de frica, tainuia minunea aceea. Deci, odinioara, a intampinat Andrei pe femeia aceea si i-a zis: „Pazeste-mi taina mea, Varvara (ca asa era numele ei) si sa nu o spui la nimeni acum, pana ce voi trece la locul acoperamantului celui minunat al casei lui Dumnezeu!” Iar ea i-a zis lui: „Chiar de as voi sa spun cuiva, nu pot, cinstite parinte luminatorule si Sfinte al lui Dumnezeu, ca ma opreste pe mine o Putere nevazuta si intra cutremurand oasele mele si puterea mea intru mine se tulbura.” Dumnezeului nostru, slava!
( Proloage)
Postat in Minuni de Parintele Zisu Iulian