Alt cuvânt panegiric la intrarea în Biserică a Născătoarei de Dumnezeu

,, Sculandu-se Maria s-a dus”

Numele împăratului Solomon era vestit şi răspândit aproape în toate urechile oamenilor
din vremea lui. Lumea întreagă, cu mii de guri şi universul întreg,
prin mii de limbi, ziceau că este o statuie de Dumnezeu cioplită a
înţelepciunii şi cea mai minunată şi cea mai aleasă creaţie a mâinii atotputernice
a lui Dumnezeu. Sava, împărăteasa Etiopiei, însoţită de numeroasă oaste,
a vrut să meargă la Ierusalim, unde era tronul lui Solomon ca să vadă
vreo dovadă a înţelepciunii lui atât de muhUăudată şi ca să se încredinţeze
mai bine de ceea ce auzise despre faima lui cea cu o sută de limbi. Deci
mergând acolo, ca să-i arate dărnicia sufletului ei împărătesc, i-a dăruit unele flori, care
nu se găseau în împărăţia lui Solomon; iar
ca răsplată a darului a primit de la el o carte foarte frumoasă de
astrologie, prin care putea cineva să cunoască însuşirile cele mai ascunse ale cerului şi alte stelelor.

Cât
de mult preînchipuie istoria lui Solornon şi a împărătesei Sava sărbătoarea de
asăzi! Solomon preînchipuie pe împăratul împăraţilor şi Domnul Dumnezeul
Atotputernic, a cărui nemărginită înţelepciune s-a răspândit în toate
existenţele pământeşti şi cereşti, văzute şi nevăzute: „Pe toate cu
înţelepciune le-ai făcut” (Psalmi CIII,25). Pentru aceea spune şi profetul împărat
David: „In tot pământul a ieşit vestirea lui şi la marginile lumii cuvintele
lui” (Psalmi XVIII,4). împărăteasa Sava preînchipuie pe împărăteasa cerului
şi a pământului, stăpâna îngerilor, dumnezeiasca fiică Măria, care astăzi
sculându-se s-a dus şi a plecat din locul ei de naştere de la casa părintească;
nu s-a dus însoţită de ostaşi înarmaţi, ci de fecioare purtătoare de făclii:
„Se vor aduce împăratului fecioare în urma e’r, vor fi aduse în templul
împăratului întru bucurie si veselie” (Psalmi, XLIV, 16-18). Fecioara se duce în casa
tainicului Solomon, în templul lui Dumnezeu.
Şi iată îi aduce în dar flori, adică trup omenesc, care ca floarea se veştejeşte: „Omul ca iarba zilele lui
ca floarea câmpului aşa va desflori” (Psalmi CII,15); îi aduce în dar trup care nu se găsea în împărăţia
cerească a lui Dumnezeu, pentru că în cer sunt lucruri cu totul imateriale şi nestricăcioase. în schimbul darului său Fecioara
ia de la Dumnezeu cartea harului dumnezeiesc; cu ajutorul căreia omul se
urcă uşor în cer, în paradisul desfătării.
O, binecuvântat ceas, în care intrând Fecioara în templul lui Dumnezeu, ne conduce spre harul dumnezeiesc!
O, plină de haruri zi în care Tatăl cel mai înainte de veci primeşte în propria
casă pe fiica lui, Fiul pe Maică şi
Prea Sfântul Duh pe mireasă! O, sărbătoare plină de bucurie, în care se veselesc loachim şi Ana, aducând la templu
o fiică, care are să ajungă vas
încăpător al dumnezeirii! Sfânta Sfintelor se înfrumuseţează ca să primească pe cea mai sfântă decât sfinţii; cele
cereşti se bucură împreună cu cele
pământeşti, iar lumea toată prăznuieşte tainic. Dar pentru că atunci când Fecioara a intrat în templul lui Dumnezeu, a auzit salutarea şi urările lui Zaharia, se cuvine
ca şi eu să o salut astăzi cu un
cuvânt de laudă; şi pentru că n-am destulă putere, pentru că sunt un şcolar începător, voi alerga la ea; iar ea care
are să ajungă Maica Cuvântului, va dărui cuvinte gurii mele spre a o
lăuda după cuviinţă. Spun deci: „Astăzi
este începutul bunei-voinţe aklui Dumnezeu şi înainte propovăduirea ‘ mântuirii oamenilor; în templul lui Dumnezeu
luminat Fecioara se arată şi pe
Hristos tuturor mai înainte îl vesteşte; şi noi cu mare glas să-i strigăm: „Bucură-te împlinerea iconomiei
Ziditorului!”

Sculându-se Măria a plecat.

Iată
cea mai curată porumbiţă care aleargă în corabia sfinţeniei, vestindu-ne că a
încetat potopul blestemului nostru strămoşesc. Iată cea mai sfântă Mireasă a
prea Sfântului Duh, care merge în cămaşa de nuntă, ca să pregătească
nunta. Iată împărăteasa cerurilor, care „îmbrăcată în haină aurită şi
împodobită” (Psalmi XLIV, 11) merge în templul împăratului. Iată vasul cel
tainic, care este introdusă în sfânta sfintelor, ca să primească mana cea cerească.
După cum se cuvine, cele mai frumoase fecioare însoţesc cu lumini pe Maica luminii;
drept era s-o însoţească cu făclii ca stelele de srălucitoare pe aceea care este
frumoasă ca soarele, aleasă ca luna. Dar dacă Fecioara merge la nunta prea Sfântului
Duh, trebuiau să fie oare alţi nuntaşi decât fecioare purtătoare de făclii? O,
închipuiţi-vă câtă bucurie a fost atunci pe părinţi, pe loachim şi pe Ana, când vedeau în
acea mică fiică a lor mare sfinţenia şi într-un trupşor de trei ani cuprinse
într-un mănunchi minunat toate darurile Sfintei Treimi! O, si câte laude de mulţumire scoteau din gurile amândurora către
acel Dumnezeu, care le-a dăruit un
copil, pe care-1 vedeau mai dinainte că are să ajungă o comoară sfântă a
slavei lui Dumnezeu şi tron însorit al împăratului slavei! închipuiţi-vă cu
câtă bucurie sufletească primea în mâini Zaharia pe dumnezeiescul copil Măria, despre care se profeţise de la Duhul Sfânt
că are să fie acea scară a lui lacov
pe care are să pogoare pe pământ Fiul şi Cuvântul şi să se urce la cer omul! Şi negreşit nici nu era altul scopul
Fecioarei. Iar ca să înţelegeţi mai
bine ascultaţi cu atenţie. Cu toate că ceea
ce am să vă povestesc va fi un mit, totuşi pentru că se potriveşte, îl povestesc, căci după cum spun filozofii
„mitul este o istorisire falsă, care înfăţişează adevărul”.

Se povesteşte că în vremea veche era într-un templu foarte vestit statuia lui Hercule,
pe care oamenii din acele timpuri îl adorau ca pe zeul elocinţei. Preoţii
si magii s-au nevoit cu multe rugăciuni şi rugăminţi să mute acea statuie
din vechiul templu în unul nou, dar s-au ostenit zadarnic deoarece nu-i
asculta Dumnezeul lor. Din întâmplare s-a găsit o fecioară frumoasă; ea a
intrat în templu, a scos din sânul ei un lanţ de aur, şi legând cu ea statuia a dus-o
în celălalt templu într-un chip minunat Toţi cei de faţă văzând o minune
aşa de mare, că din pricina fecioriei ei, acea fată a căpătat atâta putere,
au alergat la ea şi făcând o coroană cu totul de aur i-au pus-o pe cap.
Statuia lui Hercule este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, cel care locuieşte
în ceruri. Iar dacă Hercule este înfăţişat cu lanţuri la gură, simboluri ale
elocinţei lui, prin care leagă suflete ascultătorilor, cine nu ştie, că Cuvântul
lui Dumnezeu este atât de dulce, încât trage pe orice suflet împietrit? Pentru
aceea spune şi David: „Cuvintele tale-s mai dulci decât mierea în gura
mea (Psalmi,
CXVIII,103); ele m-au condus şi m-au tras la muntele cel sfânt al tău”
(Psalmi
XLII,3). Profeţii şi patriarhii s-au nevoit cu multe rugăciuni să aducă din
templul cerului în acest templu al pământului pe Fiul lui Dumnezeu, ca să ne
izvăbească din mâinile diavolului zicând; „Cel ce şezi pe Heruvimi
arată-te!” (Psalmi LXXIX,2); şi iarăşi: „Până când,
Doamne, mă vei uita până în sfârşit?” (Psalmi XII,1); iar în altă parte:
„Vino şi ne mântuieşte!” (Psalmi LXXIX,3). Dar Dumnezeu n-a ascultat din
pricina păcatelor neamului omenesc: „Si nu era glas şi nu era ascultare” (III împăraţi
XVIH,26). în sfârşit, „sculându-se Măria s-a dus”. Vine astăzi în templu şi Fecioara Măria;
aici, dezlegând lanţul tăcerii şi scoţând de pe buze un „Fie!”‘
„Iată roaba Domnului fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38), trage
din cer şi aduce pe pământ statuia, pe Fiul lui Dumnezeu: „Şi Cuvântul
trup s-a făcut si a locuit între noi” (loan 1,14). Pentru aceea văzând
profeţii această minune nemaipomenită, • încununează capul ei cel sfânt cu o cunună
împletită din stele: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: o femeie îmbrăcată ca soarele cu
luna sub picioarele ei si pe capul ei o
cunună de 12 stele” (Apocalipsă XII,1). Pentru aceasta putem
noi bine să spunem: că dacă Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a primit să se facă om, ca
să mântuie pe om; dacă întunericul păcatelor a fost alungat şi dacă ne-a fost
dat harul pentru dobândirea fericirii veşnice, apoi toate acestea sunt daruri ale
copilului dumnezeiesc Măria, toate sunt urmări ale prea Curatei Fecioare. Prin
urmare ce să-ţi dăm în schimbul harurilor tale, o, prea curată Fecioară? Să ne dăm pe
noi înşine
şi propriul nostru suflet? Dar acesta de mult a ajuns trofeul milostivirii tale nemărginite!
Să-ţi împletim laude şi elogii? Da, da! Cu toate că ştim că nimic nu-ţi tulbură mai mult prea
sfântul tău suflet decât melodia laudelor ce
ţi se aduc; totuşi ca să nu ne arătăm cu totul nerecunoscători să-ţi mulţumească limba noastră cel puţin prin
cuvinte.

Bucură-te
deci, prea sfânt locaş al dumnezeirii! Bucură-te icoană însufleţită a lui
Dumnezeu! Bucură-te, strălucite înainte mergător al soarelui slavei! Bucură-te,
boare răcoroasă a luminii dumnezeieşti! Bucură-te cea mai graţioasă
vestitoare a celei mai fericite zile! Tu eşti luna firmamentului spiritual, care din
pricina marei şi prea minunatei străluciri a sfinţeniei eşti închinată ca
împărăteasă din toată ceata femeilor. Tu eşti grădina cea închisă (Cântarea
Cântărilor IV,12), în care şarpele satanic n-a îndrăznit să-şi verse veninul
lui ucigător! Tu eşti muntele înalt al predestinării, pe care nu 1-a acoperit
potopul păcatului. Tu eşti crinul fecioriei, care deşi ai odrăslit în spinii
obşteştei nefericiri, n-ai pierdut niciodată frumuseţea ta auriu-argintie. Tu
eşti aceea care ai fost zămislită într-un chip minunat într-un pântece
sterp, ai strălucit în pântecele mamei ca mărgăritarul în scoică. Te-ai ivit
ca zorile, împodobită cu florile virtuţilor cereşti. Te-ai înălţat ca soarele,
încununată cu razele harului dumnezeiesc. Ai trăit ca fenixul, unica minune
a firii între cei născuţi din femei. Tu eşti aceea care născută din rădăcina
lui lesei, ca un lăstar împărătesc, dirîtr-un pântece neroditor ai văzut lumina
fericirii, înainte de lumina soarelui, ai fost cu sufletul locuitoarea
cerului înainte de a fi pe pământ cu trupul, ai fost fiica Tatălui celui mai înainte de veci înainte
de a fi fiica lui loachim şi Anei, ai călcat capul balaurului otrăvitor înainte de
a călca pe pământ. Tu eşti acea împărăteasă porfiroghenită, care ai ca
vestitori pe arhangheli, de cronicari pe evanghelişti, ca suită pe apostoli, ca
slugi duhurile cele imateriale, de cunună stelele, ca porfiră soarele şi ca
aşternut picioarelor tale luna. Tu, în sfârşit, eşti acea junică de trei ani care
astăzi intri în sfânta sfintelor ca să te pregăteşti ca locaş al lui Dumnezeu
împăratul a toate. Pe tine te rugăm si noi nevrednicii robii tăi, căzând la
prea curatele Tale picioare, ca să ne fi scăpare şi ajutor. Către tine limanul cel
neînvăluit al milei venim din marea cea amară a plăcerilor lumeşti, ca să găsim odihnă
sufletelor noastre. Noi într-adevăr am oţelit trăznetele dreptei mânii a
Fiului Tău; stinge-le în oceanul
milostivirii tale. Mărturisim negreşit că „toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut, nu este cel ce
face bine, nu este până la unul” (Psalmi LII,4), care să meargă pe calea cea dreaptă a poruncilor lui Dumnezeu. Tu care eşti sfeşnicul cel de aur,
condune ca un stâlp de foc în pământul
făgăduinţei, a harului. Noi suntem pământul cel uscat şi neroditor, care nu răsare altceva decât spinii păcatului,
neghina scandalurilor, dar tu care
eşti cerul cel tainic, în care are să răsară soarele cel spiritual, plouă revărsare
binefăcătoare a harurilor tale, ca să dăm roade vrednice Dumnezeului nostru. Şi
dacă multele noastre păcate ne împiedică îndrăzneala
noastră către stăpânul nostru Hristos, tu care ai să-L porţi în braţe mic prunc, roagă-L să ne izbăvească de
gheena focului, şi să ne învrednicească
de împărăţia Lui cea cerească, amin.

Predici de Ilie Miniat

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian