Povestire din Everghitinos, despre pustnicul ce batjocorea pe diavol.

Intoarce-te in chilia ta.

Era un pustnic in partile Iordanului, nevoindu-se de multi ani, care, fiind acoperit de Dumnezeu, nu primea asuprelile vrajmasului, ci, in scurt, nu era ispitit. Si, pentru aceasta, defaima pe satana si-l ocara catre toti cei ce veneau la el pentru folos, zicand ca nimic este si nimic nu poate fata de cei nevoitori, de nu va afla spurcati asemenea cu el, robiti de-a pururea pacatului, pe care ii slabanogeste. Iar acestea le zicea, nesimtind darul cel de sus, care nu ingaduia lui satana a-l asupri.
Deci, apropiindu-se sfarsitul lui, prin slobozirea lui Dumnezeu, i s-a aratat lui diavolul la vederea ochilor si a zis catre dansul: „Ce am cu tine, ava? Ce ma ocarasti? Au te-am suparat cu ceva?” Iar el, scuipandu-l, cu aceleasi graiuri l-a ocarat: „Mergi inapoia mea satano, ca nu poti nimic fata de robii lui Hristos”. Iar el a zis: „Asa, asa… Patruzeci de ani ai sa traiesti si in atatia ani, nu vei afla un ceas in care sa nu-ti pun piedici”. Si acestea zicand, nevazut s-a facut.
Iar calugarul a inceput indata a bate razboi cu gandurile. Si zicea intru sine: „Am, iata, atatia ani trudindu-ma aici si inca alti patruzeci de ani, daca mai voieste Dumnezeu sa traiesc. Deci, ma voi duce in lume si voi vedea pe cei de-aproape ai mei si voi fi impreuna cu dansii cativa ani. Si iarasi ma voi intoarce si ma voi tine de nevointa mea.” Si asa cum i se parea lui in minte, implinea cu fapta. Si, iesind din chilie, se tinea de cale.
Iar nu departe ducandu-se iubitorul de oameni Dumnezeu l-a miluit pe dansul, si nevoind a se pierde ostenelile lui, a trimis un inger spre ajutor. Si, intampinandu-l, ingerul i-a zis lui: „Unde mergi, ava?” Iar el a zis: „In cetate”. Zis-a lui ingerul: „Intoarce-te in chilia ta. Si sa nu fie nimic intre tine si satana. Ca iata te-a batjocorit satana.”. Iar el, venindu-si intru sine, s-a intors la chilia sa si, trecand trei zile, s-a savarsit. Dumnezeului nostru slava!
( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.