„Am văzut lumina cea adevărată!”

„Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma.”

În epoca noastră ceea ce se preţuieşte mai mult este materia, obiectul, faptul, fenomenul şi de aici, socialul. Toate acestea au mers însă până acolo, încât să-l strivească pe om, care a ajuns să fie tratat ca un robot sau chiar un număr. În vremurile vechi se punea mai mult preţ pe bogăţia interioară, dar astăzi, în vatra inimii de abia mai pâlpâie idealurile supreme. Dacă mai încerci să vorbeşti de înzdrăvenirea sufletului prin credinţă şi prin rugăciune, deja se zice că aparţii altei lumi. În a doua Duminică a Postului Mare, Ortodoxia face pomenirea Sfântului Grigore Palama, care pune mijlocitoare între Dumnezeu şi om pe Maica Domnului, rostind o rugăciune continuă: „Luminează-mi întunericul, Stăpâne!” Sfântul Grigore Palama se naşte în anul 1296 în ţinutul Anatoliei, tatăl fiind senator al împăratului Andronic al 2-lea Paleologul. A primit o educaţie religioasă aleasă de la tatăl său care se călugărise, iar împăratul din dragoste l-a întreţinut la şcolile vremii, cu scopul de a-l folosi în dregătorie. Dar pe la 22 de ani, împreună cu cei doi fraţi părăseşte Constantinopolul, ducându-se la muntele Athos, unde a început o viaţă de asceză la mânăstiri ca Vatoped şi Lavra, trăind ca sihastru în schitul Glosia. Cunoştea bine greaca, latina, araba, ebraica, turca, într-o epocă de mari transformări, când Renaşterea ameninţa statornicia dreptei credinţe. Misterele Orientului, alchimia, vrăjitoria şi pericolul Semilunii aduceau mare panică în Răsăritul creştin. Aici în muntele Atonului, în Mânăstirea Sfântul Sava, Grigore şi-a împodobit sufletul cu teologia Sfinţilor Părinţi şi cu rugăciunea isihastă ( contemplativă) a Sfântului Simeon Teologul. Experimentează binele şi adevărul, acceptă hirotonia în preot şi prin personalitatea sa morală, duşmanii raţiunii sănătoase se împrăştie ca pleava în bătaia vântului. Sfântul Munte va fi ca Sinaiul de odinioară, unde Dumnezeu împarte darurile sale omului. Rugăciunea minţii, ca o cale ce duce la unirea cu Dumnezeu, nu a fost înţeleasă de mulţi din vremea lui, care l-au acuzat de misticism. Sinodul convocat la Vlaherne în 1351, condamnă pe filosoful Varlaam şi argumentele acestuia, care au pălit în faţa trăitorului sfânt, Grigore Palama, fiu al credinţei Bisericii Apostolice. El a demonstrat că urmarea lui Hristos este un mod de viaţă spre desăvârşire, ajutaţi fiind de harul mântuitor. Recomandă viaţa interioară şi modestia creştină, printr-o petrecere îngerească, lăsând să se coboare în suflet lumina veşnică, care alungă întunericul din omenire. Este ales arhiepiscop al Tesalonicului, dar răutatea lumii, nu i-a dat pace, fiind bătut, răpit şi schingiuit. Creştinii l-au răscumpărat cu bani mulţi, l-au adus acasă, l-au plâns şi l-au primit cu alai, în cetate. Mulţi se vindecau, iar răufăcătorii şi-au pierdut minţile. Slăbit, de abia mai vedea, gârbov, dar lucid, în suferinţă a mai păstorit 13 ani şi în timpul Sfintei Liturghii, la cuvintele: „Fie numele Domnului binecuvântat”, a plecat la Domnul, în anul 1362. A prevestit căderea oraşului în 1387 sub turci, iar moaştele sale au fost rânduite la loc de cinste în Catedrală alături de moaştele Sfântului Dimitrie. Rugăciunea, meditaţia, vor ţine aprinsă candela culturii creştine, şi fiinţa nealterată a naţiunilor ortodoxe. ” Luminătorule al dreptei credinţe, făcătorule de minuni, Grigore, propovăduitorule al harului, roagă-te pururi să se mântuiască sufletele noastre!”

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Predica zilei de Parintele Zisu Iulian