Un nume de prooroc: Ioan

Dumnezeu s-a milostivit de neam

Botezul Domnului e legat de o mare personalitate a vremii, despre care Mântuitorul spune că nu s-a născut cineva mai mare ca Ioan, ultimul profet din vechiul Testament, şi primul teolog al Noului Testament.
Proorocul venit între cele două Testamente are chipul bărbatului desăvârşit, călit în arşiţa pustietăţii din ţinutul Betabara, dincolo de Iordan, având rigoarea primului ascet creştin. El trăia doar pentru Dumnezeu, cu sihăstria postului aspru, viaţă plină de sfinţenie, ce-I va îngădui să pună mâna pe creştetul Stăpânului.
Sfinţii Evangheliştii vorbesc despre el cu date precise, fixându-l istoric, ca nimeni să nu-l conteste. Ştim că părinţii se numeau Zaharia, preotul şi Elisabeta, pe timpul lui Irod, în al cincisprezecelea an de domnie la Roma, a Cezarului Tiberiu. Despre el cu sute de ani înainte ne vorbeşte Isaia, zicând:”Glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi Calea Domnului”. Cuvântul de ordine este simplu şi repetat cu insistenţă, că lumea trebuie să se pocăiască deoarece împărăţia cerurilor este aproape. Taina spovedaniei este închipuită şi pregătită aici la Iordan, de către Ioan, unde lumea trebuia să-şi mărturisească păcatele şi sa-şi primească canonul. Nume dat de înger, Ioan, înseamnă: “Dumnezeu se milostiveşte.” De la naşterea lui, rudele şi lumea s-au întrebat:”ce va fi oare copilul acesta?” El este şi rămâne Ioan Înaintemergător şi botezător. Puterea cuvântului rostit de el mustră pe cel sărac, pe cel bogat, toate categoriile sociale, din bordei până-n palat. Irodiada îl va pedepsi pentru această îndrăzneală , dar limba pe tipsie îi va rosti neîncetat: “Nu ţi se cade.”
La Iordan persista aceeaşi întrebare:”Dar noi ce să facem?” Răspunsul primit este simplu: ”Face-ţi roade vrednice de pocăinţă”, adică credinţă şi fapte bune. După Maica Domnului, este sfântul cu cele mai multe sărbători în calendar, iar iconografia îl înfăţişează purtând aripi îngereşti. Milioane de pământeni îi poartă numele. După anul 1000 numele s-a răspândit în toată Europa. La germani Johann, sau Hans, la englezi John, la italieni Giovanni, la unguri Janos, la ruşi Ivan, la cehi şi polonezi Ian, la francezi Jean, la spanioli Juan, la irlandezi Sean, la armeni Horbanes, apoi Ovanes, la arabi Hana, la greci Iannis. La români o primă atestare documentară a numelui este dată în 1247 în Diploma Cavalerilor Ioaniţi, care vorbeşte de cneazul Olteniei Ioan.
Purtaţi acest nume sfânt cu cinste în faptă şi cuvânt. La mulţi ani! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

pr. Zisu Iulian

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian