Vino și vezi!

Creştine, timpul îţi aparţine! Ai grijă cum îl foloseşti! Nu uita că urmează veşnicia! Este o certitudine. Opreşte-te din fugă! Citeşte sau ascultă din cele înscrise pe această pagină ortodoxă! Caută şi vei înţelege:” Calea, Adevărul şi Viaţa !”

                                              Postul sufletesc

Într-o lume materialistă în care se pune accentul doar pe latura plăcerilor de tot felul, postul nu are nici înţeles, nici sens. Pe cei care-şi permit totul nici nu mai îndrăzneşti să-i sfătuieşti, iar pe cei care o duc după o zi pe alta, e greu să-i consolezi. Unii zic că pot cumpăra totul, iar ceilalţi mănâncă ce găsesc la îndemână. Normalitatea ar fi pentru cei mulţi, socotiţi de mijloc, care în grija şi zăduhul zilei, nu au uitat de suflet. Cauze sau motive sunt la tot pasul, argumentând că de fapt nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, sau sunt pofticios, sunt tânăr şi mai am timp, sau bătrân şi neputincios.
A sosit vremea postului şi a curăţiei, nu numai a depărtării de bucate, ci şi a iertării de păcate. Numai aşa ne putem întoarce cu adevărat la Dumnezeu. Zici că posteşti? Dovedeşte prin fapte. Să posteşti cu privirea, cu limba, cu întreaga ta fiinţă, opreşte-te de la rele, stăpâneşte-ţi poftele, fii cumpătat şi nu lacom. Degeaba nu te atingi de carne, şi prin ură muşti la tot pasul pe fratele tău. Apostolul citit la liturghia duminicii izgonirii lui Adam din Rai, ne recomandă că a sosit ceasul să ne trezim, căci mântuirea este mai aproape ca niciodată. Să ne îndepărtăm de lucrurile întunericului, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi beţii, destrăbălări, sau în certuri. E bine să nu judecăm şi să îmbărbătăm pe cei firavi în credinţă. Să nu dispreţuim pe cei care încă nu au înţeles încă postul, să lucrăm la îndreptarea lor, având convingerea că într-o bună zi, vor asculta de sfatul lui Dumnezeu. Ajută-ne Doamne, să ne înfrânăm limba, care produce atâta vâlvătaie, să nu-l sufocăm pe aproapele nostru cu vorbe urâte, nepotrivite, calomnioase, apăsătoare! „Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, ne sfătuieşte psalmistul cu acest vers al rugăciunii. Pe stradă, la serviciu, de dimineaţă până seara, trebuie să faci eforturi ca să nu asculţi bancuri deochiate, înjurături. Imaginea este pervertită, a devenit pornografică şi trebuie să fii atent la ce priveşti. Postul dă echilibru firii omeneşti, cel trupesc se completează cu cel sufletesc, face din om bărbatul desăvârşit, cumpătat, care ştie ce e bun pentru el şi casa lui. Postul păstrează integritatea şi trăinicia familiei, potoleşte mofturile şi deschide perspectiva spirituală într-o lume materială. Copiii vor preţui mai mult tradiţia, văzând schimbarea din familie, şi vor ridica privirea înspre cer mai des, constatând că postul din casa lor a împlinit rugăciunea. Postul sufletesc formează un alt om, pe care nu a reuşit să-l formeze nici un sistem filosofic sau politic, ci doar credinţa. Avem scutiri, sau dezlegări de la postul trupesc, dar nu negociem rugăciunea, morala, ascultarea, mersul la biserică. Ai îmbătrânit şi zici că nu mai poţi posti? Recuperează timpul pierdut prin faptele milei creştine. Eşti om cu funcţie şi poziţie socială? Nu-ţi bate joc de aproapele tău! Eşti în soldă? Fă-ţi datoria, şi nu uita că eşti creştin! Degeaba posteşti dacă faci nedreptate! Împarte milostenie, nu ţine minte răul, depărtează-te de minciună!
” Venit-a postul, maica curăţiei osânditoarea păcatului şi vestitoarea pocăinţei, purtarea îngerilor şi mărturisirea oamenilor” (Cântare la slujba utreniei)

pr. Zisu Iulian

Lumină spre descoperirea neamurilor

Sărbătoarea are un generic universal ca titulatură, dar şi ca timp: atunci, azi, cândva, oricând, aici, între cer şi pământ. În toate culturile întâlnirea omului cu divinitatea este de fapt tot o ” Întâmpinare’’. Să te întâlneşti cu Dumnezeu nu e la îndemâna oricui. Numai la gândul acesta eşti copleşit. Din vechime şi până astăzi, a existat un ceremonial de întâmpinare a oaspeţilor. Dar să întâmpini Divinul, Absolutul, pe Creator, este un eveniment, fiindcă o singură dată se întâmplă aşa ceva. Revelaţia povesteşte despre această întâlnire, în care omul dă bineţe Creatorului. Însă omul s-a plictisit, şi a devenit fugar. Dumnezeu găseşte soluţia: „Adame, unde eşti?” Surprins că este găsit, trânteşte uşa casei de oaspeţi, dar nu poate să o închidă şi pe a ieslei, unde nu bănuia că o să-şi găsească sălaş Cuvântul.
Îl întâmpină creaţia, necuvântătoarele, păstorii iar îngerii cântă. Templul, loc legiferat devine Casă, şi nu peşteră. Aici în Templu, un om drept, temător, şi învechit de zile, aştepta clipa. Este dreptul Simeon, care are încuviinţare, să-L ţină în braţe pe Fiul Lui Dumnezeu. Ce har, ce Taină, ce rugăciune, ce prezentare: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, în pace, după Cuvântul Tău.” Trebuie să ştim câte ceva despre acest om purtat de Duhul Sfânt, mai ales că Evanghelia este şi fragment din istoria vremurilor. Tradiţia sfântă ne spune că făcea parte din cei 70 sfinţi părinţi aleşi de Ptolomeu Filadelful al Egiptului, ca să traducă vechile Scripturi pentru elinii din Alexandria. Îi revine cartea lui Isaia, şi când ajunge la capitolul VII, versetul 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu”, termenul fecioară este înlocuit cu femeie, pentru că fără inspiraţie, nu putea mintea lui prea pământeană să înţeleagă Întruparea. Ziua scria, iar noaptea îngerul, modifica din nou scriind, Fecioara. Spre încredinţare, i s-a spus că nu va vedea moartea, până când nu se vor împlini întocmai. Să ne imaginăm cum într-o zi, un om, uitat parcă de Dumnezeu, în vârstă de peste 300 ani, care în văzul tuturor întâmpină Sfânta Familie. Mai mult, îl ia în braţe pe pruncul Iisus, la 40 de zile, şi-L arată omenirii, iar Simeon se dezleagă acum de necredinţa tinereţii. „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea tuturor popoarelor”. Rostirea bătrânului Simeon este profetică: ” Este pus spre ridicarea şi căderea multora…, şi numele Lui va stârni multe împotriviri.” Aceste cuvinte s-au împlinit. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. „Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon. Răscolirea conştiinţelor adormite şi pângărite se face cu Taina mărturisirii, instituită tot de El, ca să le arate că a rămas iubire până la iad. Vino, la rugăciunea Bisericii, şi nu vei fi niciodată singur, poartă-te creştineşte, şi-L vei zări în fapta cea bună. Învaţă din purtarea îngerilor şi nu vei regreta. Este sărbătoare, este întâmpinare, şi aici, dar şi dincolo, de aceea, noi, cei încreştinaţi rostim: ” Intra-voi în casa Ta, Doamne. Amin!”

Intâmpinarea Domnului

 

Astăzi Biserica face pomenirea bătrânului şi dreptului Simeon şi a proorociţei Ana, care la 40 de zile, adică la 2 februarie l-au întâmpinat şi ţinut în braţe pe pruncul Iisus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Simeon era atât de bătrân, la vreo 380 de ani, iar providenţa divină(grija), l-a păstrat pentru acest mare eveniment, ca să-l arate lumii pe Fiul Lui Dumnezeu. Dar cine a fost sfântul şi dreptul Simeon, de s-a învrednicit să poarte în braţele sale, pe Hristos cel mult aşteptat? Tradiţia Bisericii noastre, ca şi istoricul bizantin Nichifor Calist, spun despre el că era preot la templul din Ierusalim, şi cărturar al Legii Vechi. Avea o viaţă sfântă, era drept şi temător de Dumnezeu. Cu 250 de ani î.Hr., pe timpul faraonului egiptean Ptolemeu Filadelful, s-a hotărât traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, pentru elinii din Alexandria. Atunci, au fost aduşi în Egipt 70 de înţelepţi şi cărturari iudei, printre care şi Simeon, în vârstă de peste 70 de ani. Textul Scripturii a fost împărţit, iar lui i-a căzut spre traducere, cartea profetului Isaia. Când a ajuns la capitolulVII, versetul 14 ” Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu…”, el a tradus cuvântul „fecioară”,- „alma”- în evreieşte, cu „tânără”, deoarece aşa i se părea logic. A doua zi, când a vrut sa continue traducerea, a găsit cuvântul scris ca la început „fecioară”. A treia oară, când voia să schimbe textul, arhanghelul Gavriil, l-a apucat de mână şi i-a zis: „Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că nu vei muri, zice Dumnezeu, până nu vei vedea şi purta în braţele tale pe Hristosul Domnului.” Astfel, a aşteptat prea bătrânul Simeon pe Mesia, şi toţi locuitorii se mirau de ce acest om nu moare. Când a venit clipa rânduită de Duhul Sfânt, Simeon întâmpină după rânduiala Legii pe Sfânta Familie, care-L aducea la patruzeci de zile pe Iisus, să-L închine Domnului. Gârbovit, şi apăsat de ani, spre mirarea tuturor, în timpul slujbei l-a luat pe prunc în braţe, rostind cuvinte profetice: ” Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…” Câtă smerenie, Simeon binecuvântează pe Maica Domnului şi prunc, pe Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul. Rostirea bătrânului este profetică ” este pus spre ridicarea şi căderea multora,… şi numele Lui va stârni multe împotriviri.” Aceste cuvinte s-au împlinit sub ochii istoriei. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. „Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon, anticipând Taina Spovedaniei. Se spune că dreptul Simeon, după această rugăciune, şi – a dat duhul acolo în templu, iar oasele lui au fost îngropate afară lângă zidul Templului. După aproape 1000 de ani, împăratul bizantin, Roman, îi aduce osemintele la Constantinopol. Să fim şi noi teofori, „purtători de Dumnezeu”!

 4

Veniţi, la Iordanul Bisericii!

   Praznicul de astazi răspunde întrebătorilor veacurilor, iar mesajul sfânt nu poate fi înlocuit de nici o filozofie a pretinşilor înţelepţi. Nu este botezul oricui, ci al Domnului. Este arătarea Treimii în care credem şi căreia ne închinăm. Este Boboteaza, praznic aşteptat! Dacă cerurile s-au deschis, spre uimirea pământenilor, glasul Tatălui doar aminteşte că în lume era Fiul Omului întru care ”Dumnezeu a binevoit.”
Privilegiul de a împlini proorociile îl are Ioan, pregătit cu post şi rugăciune pentru acest moment sfânt. Dialogul din apa Iordanului rămâne o lecţie deschisă din care omenirea se sfinţeşte de două mii de ani şi mereu are ce învăţa.Această zi nu se învecheşte, ci doar se actualizează, fiindcă personajele sunt reale şi dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De aceea Treimea face istoria şi Veşnicia. Omul ştiinţelor moderne primeşte acum din nou apa primordială, mirându-se ca şi femeia din Samaria care intrase în dialog cu Creatorul ,,apei cele vii”. Omenirea cu istoria ei, la cumpăna dintre vechi şi nou, aştepta acest eveniment care se derulează de atunci sub ochii ei pe marea scenă a umanităţii.
Iordanul, Ioan, Dumnezeu există! La Bobotează apele se sfinţesc prin pogorârea Duhului Sfânt. Găsim apă sfinţită de sute de ani la temelia sfinţirii bisericilor, şi fiindcă nu se altereauă o arătăm nepoţilor noştri ca o moştenire a dreptei credinţe în care ne botezăm. Este credinţa noastră, a generaţiilor trecute  dar si actuale, care se înghesuie la Iordanul bisericii strămoşeşti ca să guste Minunea. Am pierdut prea mult timp ca să-l irosim şi pe viitor, trecând pasivi pe lângă Iordan. Busuiocul Bobotezei să înmiresmeze cu apa cea sfântă casele şi sufletele noastre. Crucea sfântă cufundată în mijlocul apelor să colinde din casă în casă ca o binecuvântare şi un dar a lui  Hristos! Dacă aţi primit Boboteaza:,, gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul! ” Să ne rugăm zicând: “Cel ce Te-ai arătat Hristoase, Dumnezeule, şi lumea ai Luminat, Mărire Ţie!”

pr. Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.