Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic
,,Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; ” (Ioan XVII, 7
Ca să apere şi să statornicească dreapta credinţă 318 Sfinţi Părinţi din toată lumea s-au adunat în anul 325 la Niceea într-un Sinod ecumenic, ca noi cei de astăzi să credem cu adevărat şi să rămânem creştini ortodocşi. Văzând împăratul Constantin cel Mare pornirea ereticului Arie, care îndrăznea să conteste chiar dumnezeirea Mântuitorului, chiar el deschide lucrările sinodului I, căci se socotea:: ,,împreună slujitor cu episcopii-pus de Dumnezeu pentru treburile din afara ale Bisericii”. Au venit conducătorii Bisericilor din tot Imperiul roman, dar şi din afara hotarelor, Goţia, Armenia, Persia, prefectura Orientului. Şi aşa istoria a consemnat participanţi cu nume de sfinţi ca: Sf. Nicolae, Sf, Atanasie, Sf. Spiridon. Era acolo şi episcopul de Tomis, căci ,,nici scitul nu lipsea din ceată”. Mulţi purtau pe trupurile lor semnele persecuţiilor pentru Hristos si erau îndreptăţiţi ca să hotărască pentru toate vremurile şi pentru toţi ceea ce se ştia şi se credea: ,,Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, este Dumnezeu adevărat de o fiinţă cu Tatăl”. Sinodul a formulat ca mărturisire generală a Bisericii primele 7 articole ale Simbolului de credinţă, care se încheia:,,Credem şi întru Duhul Sfânt”, deoarece încă nu apăruseră contestatarii şi ereticii pnevmatomahi. Tot acum s-a rânduit şi stabilit ca întreaga creştinătate să sărbătorească Sf. Paşti în prima Duminică, după lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară. Numai în cazul când ar coincide cu Paştele evreilor cu dată fixă în 14 nisan (aprilie), creştinii să-l ţină cu o Duminică înainte sau după acesta. S-au dat 20 de canoane privitoare la organizarea şi disciplina bisericească. Ordinea ierarhică începea cu Ierusalimul, întâietate de onoare ca centru al creştinismului. Atunci când a fost nevoie de apărarea credinţei Apostolice, Sfinţii Părinţi erau cei mai justificaţi să-şi spună părerea datorită sfinţeniei, răbdării, chinurilor suportate, ştiinţei şi elocvenţei lor. Astfel Testamentul credinţei şi cunoaşterii adevărului este întreg, iar filozofiile vremurilor nu au putut atinge Evanghelia nemuririi. Ea nu este un sistem de gândire ci o conduită de viaţă ,pentru ca noi să putem ajunge la veşnicie: ,,Părinte sfinte păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”. Aceasta a fost prima încercare a celor ,,rătăciţi” care au vrut să dezbine Biserica cea:Una, Sfantă, Sobornicească şi Apostolească. Ecourile învăţăturilor eretice se aud şi astăzi, fiindcă nu vor: ,,ca toţi să fie una”. Propovăduirea Apostolilor şi învăţătura Părinţilor au întărit credinţa Bisericii cu haina cea de sus a adevăratei teologii.,,Luminători preastrăluciţi ai adevărului lui Hristos v-aţi arătat lumii pe pământ, după cuviinţă, înlăturând ereziile şi pe hulitori cei cu limbi străine şi aţi stins văpăile relelor socotinţe”. ,,
Părinţilor sfinţi, rugaţi-vă pentru izbăvirea noastră!
pr, Zisu iulian
Postat in Credinta si Istorie de Parintele Zisu Iulian