Luna ianuarie în 6 zile: Sfânta si Dumnezeiasca Arãtare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru
Care am binevoit.”

Teofania - BoboteazaDupa intoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde ramasese, la
doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat in Galileea, in cetatea
Nazaret, unde a crescut, tainuindu-Si inaintea oamenilor puterea si
intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la treizeci de ani, ca necuviinta
se socotea la iudei, ca cineva, inainte de treizeci de ani, sa tie
randuiala de dascal sau preot. Pentru aceasta si Hristos, pana la
atatia ani, nu a inceput propovaduirea Sa. Si vietuia in Nazaret cu
Precurata Maica Sa si cu Dreptul Iosif, care era tamplar, pana ce acela
a fost viu, cu care impreuna se si ostenea la lucrul tamplariei. Iar
murind acela, singur lucra cu mainile Sale, castigandu-si hrana lui si
a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala mainilor, ca sa ne invete pe
noi a nu ne lenevi, nici a manca painea in zadar.

Si
implinindu-se acei treizeci de ani si vremea dumnezeiestii Lui aratari
venind, ca sa se arate lui Israel, cum zice Scriptura, atunci a venit
cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie,
trimitandu-l pe el ca sa mearga si sa inceapa a boteza cu apa. Si i-a
dat lui si un semn incredintat, dupa care putea sa cunoasca pe Mesia,
Cel ce atunci venise in lume, precum singur Botezatorul ne spune,
zicand: „Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis mie: desupra
Caruia vei vedea Duhul, pogorandu-Se si ramanand peste El, Acela este
Cel ce boteaza cu Duh Sfant.” Deci, ascultand Ioan cuvantul lui
Dumnezeu, a venit in partea Iordanului, propovaduind botezul pocaintei,
intru iertarea pacatelor, el fiind acela de care zisese proorocul Isaia
mai inainte: „Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea
Domnului, drepte faceti cararile Lui.”

Si ieseau la dansul
oamenii din toata latura Iudeii si a Ierusalimului si se botezau in
raul Iordanului, de la dansul, marturisindu-si pacatele lor. Atunci, a
venit si Iisus din Galileea la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de
la dansul. Si era vremea cand Ioan spusese poporului, zicand: „Vine
dupa mine, Cel mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg
curelele incaltamintelor Lui. Ca eu v-am botezat cu apa, iar Acela va
va boteza cu Duhul Sfant.” Deci, a venit atunci si Iisus sa se boteze,
macar ca nu ii trebuia botezul, ca unul ce era curat si nespurcat, si
din Preacurata si Preasfanta Maica-Fecioara se nascuse, fiind El si
Izvorul a toata curatia si sfintenia. Insa, ca Cel ce a luat asupra Sa
pacatele a toata lumea, ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul
lumii, a venit la rau, ca sa le spele pe ele cu botezul pocaintei. A
venit la ape, ca sa sfinteasca firea apelor, a venit sa se boteze, ca
sa ne gateasca noua scaldatoarea Sfantului Botez, la Ioan a venit, ca
acesta sa fie pentru dansul martor nemincinos, ca unul ce a vazut pe
Duhul Sfant pogorandu-se peste El, Care se boteza, si glasul Tatalui de
sus a auzit. Si L-a cunoscut Ioan cu Duhul si se apara, zicand: „Eu am
trebuinta sa ma botez de la Tine si Tu vii la mine?” Ca Ioan avea
trebuinta, cu adevarat, de botezul cel de la Domnul, ca cela ce era in
pacatul neascultarii, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc. Iar
Domnul a zis catre dansul: „Lasa acum, ca asa se cade noua a implini
toata dreptatea.” Ca si cum ar fi zis: „Mi se cade Mie sa implinesc si
aceasta porunca a lui Dumnezeu.” Ca porunca a Lui era cu adevarat
botezul lui Ioan, precum intelege Sfantul Ioan Gura de Aur.

Si
s-a botezat, Iisus, de treizeci de ani fiind, de vreme ce, la varsta de
treizeci de ani, omul se pleaca cu lesnire catre tot pacatul. Ca
graieste Sfantul Ioan Gura de Aur: „Cea dintai varsta a copilariei are
multa nestiinta si nebunie; cea de a doua varsta a tineretilor, cu
pofta trupeasca se aprinde; iar cea de treizeci de ani, varsta
barbatului desavarsit, aceasta robeste pe om tuturor pacatelor. Deci,
pentru aceasta si Hristos Domnul a asteptat pana la aceasta varsta cu
Botezul, ca la toate varstele sa implineasca voia Domnului si sa
sfinteasca firea noastra si sa ne dea putere ca sa biruim patimile si
sa putem scapa de pacatele cele de moarte. Iar, dupa Botezul Sau,
Domnul a iesit indata din apa, adica, n-a zabovit in apa. Se spune, in
adevar, ca Sfantul Ioan Botezatorul, pe fiecare om care se boteza, il
afunda in apa pana la grumaji si-l tinea asa pana ce toate pacatele
sale isi marturisea si atunci il lasa pe el si iesea din apa. Dar
Hristos, fiind fara de pacat, n-a zabovit in apa, si pentru aceasta
Evanghelia zice ca a iesit indata din apa.

Si, iesind Domnul
din rau, i s-au deschis Lui cerurile, stralucind de sus o lumina in
chip de fulger si Duhul lui Dumnezeu spre Domnul, Cel ce S-a botezat,
S-a pogorat, la vedere, ca un porumbel. Caci, precum in zilele lui Noe,
micsorarea apelor a vestit-o o porumbita, tot asa si aici, micsorarea
pacatului s-a vestit cu asemanarea porumbelului. Si Duhul Sfant S-a
aratat sub aceasta asemanare, fiindca aceasta pasare este curata si
iubitoare de oameni si blanda si fara rautate si la loc urat nu sta.
Asa, si Duhul Sfant, este izvor al curatiei, izvor adanc al iubirii de
oameni, invatator al blandetilor, vistier al bunatatilor, si fuge de la
cel ce se tavaleste in mocirla pacatului, fara de pocainta. Si,
pogorandu-se Duhul Sfant, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a
auzit un glas din cer, zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru
Care am binevoit.” Aceluia se cuvine slava si stapanirea in vecii
vecilor! Amin.

( Proloage)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.