Duminica Floriilor

Cum trebuie sa cinstim sfintele Patimi.

                                       
 „Osana,
binecuvântat cel ce vine întru numele  

                                                                                         
Domnului, împăratul Iul Israil”. loanXlI.lB).

Când
văd că lisus Hristos intra cu atâta cinste, cu atâta slavă, cu atât triumf în
Ierusalim pot să socotesc pe drept cuvânt că Hristos n-are să se mai teamă de nici un
rău din partea .invidiei şi urii arhiereilor, bătrânilor şi cărturarilor. O,
Ierusalime, cetate sfântă, cu adevărat cetate a lui Dumnezeu! „Lucruri
slăvite, s-au grăit de tine” (Psalmi, LXXXVI, 2) ui veacurile x trecute; lucruri
slăvite se vor grăi de tine în veacurile viitoare, pentru mulţumirea şi
dragostea pe care o arăţi către dumnezeiescul tău Binefăcător! Laud, copii ai
evreilor, gândul vostru cel bun! Voi luaţi acum ramuri de măslin şi stâlpări
de fmic, simboluri de biruinţă, şl cu
ele întâmpinaţi pe Hristos, pe’ acest făcător de minuni, Fiu al lui David, ca
pe un împărat al lui Israil! Inima voastră îmi arată că sunteţi gata să puneţi mâna şi pe
arrne^
spre*a-L păzi în orice clipă.de uneltirile duşmanilor lui.

Aici în
Ierusalim, lisuse al meu, n-ai de ce să te temi! Ierusalimul Ţi-i loc de scăpare! Dacă
s-a sculat toată cetatea când ai intrat în ea, se va scula” din nou toată cetatea
ca să te păzească. Degeaba vă osteniţi, cărturarilor, bătrânilor şi
arhiereilor! Pentru ce vă mai sfătuiţi în sinedrii? Ce puneţi la cale în sinagogi? Nu
mai aveţi vreo putere să faceţi, vreun rău acestui Nazarinean, primit de nenumărat popor cu
atâta prăznuire: „Osana,, binecuvântat
cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israil”.

Dar ce spun eu? Cât sunt de nestatornice gândurile oamenilor! Cât sunt de
mincinoase Seninele de dragoste ale cetăţii ucigaşe! Cât este de trecătoare buna
primire â poporului nerecunoscători Cetatea Ierusalimului, care este astăzi
teatrul unei atât de strălucite sărbători, peste puţine zile va ajunge teatrul unei
tragedii înfiorătoare. Ierusalimul, care-L primeşte ca pe împăratul lui
Israil, îl va pironi pe un-lemn ca pe un osândit. Acelaşi popor care acum
flutură stâlpări, va ciopli crucea. Acesta, acesta care acum strigă: „Osana”,
va striga: „Să se răstignească”. Prin urmare astăzi atâta cinste şi peste
puţine zile atâta defăimare? Aceiaşi oameni care astăzi.

    I se închină să fie oare tot aceia care îl
răstignesc? Da! Asta a pătimit atunci Hristos de la Evrei şi tot aşa pătimeşte şi astăzi
de la creştini, care, în aceste sfinte zile, I se închină cu cuvintele, dar cu
faptele îl răstignesc.

Cu
trupul strigă: „Osana”, iar cu sufletul: „Să se
răstignească”. Acesta va fi subiectul predicii de astăzi: cum trebuie
creştinii să cinstească patimile Domnului în aceste sfinte zile. 

ARTEA ÎNTÂIA

După ce lisus Hristos a stat la Cina cea de Taină, s-a dus,
împreună cu ucenicii lui,, dincolo de pârâul Chedrilor, în satul „Ghetsimani. Era pe
înserate. Pe ceilalţi ucenici i-a lăsat acolo, şi a luat cu El pe cei trei, pe Petru, pe lacov şi pe loan. S-a dat mai la
o parte ca să se roage; şi gândindu-se la
patima.Sa, I s-a întristat sufletul lui până la moarte. Fă-ţi inimă bună, lisuse! Nu te întrista! Văd că vine spre tine o mulţime de oameni cu fanare şi făclii. Trebuie să
fie oameni buni, căci altfel n-ar
umbla noaptea cu lumină. Văd că înaintea lor merge un om care după
înfăţişare mi se pare că-i un-aPenic al Tău. Văd pe aceia că se apropie, iar acesta că te salută: „Bucurase,
învăţătorule!” Mai mult încă, te sărută:- „si L-a
sărutat” (Matei, XXVI, 49). Poate fi vreun rău oare acolo Unde sunt
sărutări, acolo unde sunt salutări, acolo unde este un ucenic, acolo unde sunt,
fanare şi făclii? Fă-ţi inimă bună, lisuse, nu te teme!   

Dar la urma urmelor ce se întâmplă? Acei oameni, purtători de făclii, sunt o ceată de
ostaşi, sunt o mulţime de slujitori, care vin să-L prindă pe lisus, să-L ducă la moarte. Acel ucenic
este_f Iuda vânzătorul, care L-a vândut
pentru treizeci de arginţi şi acuma vine să-L-dea. Acea salutare este vicleană.
Acel sărut este semnul vânzării. „Pe care-L voi săruta, acela este;
prindeţi-î” (Matei, XXVI, 48; Marcu, XIV, 44; Luca, XXII, 41). Cum?
Se văd unele şî se întâmplă .altele? Da, în adevăr! în ce mare primejdie se
găseşte lisus! Are dreptate, are dreptate să spună: „întristat este sufletul Meu până la moarte” (Matei, XXVI, 38; Marcu, XIV, 34).

La fel se întâmplă în sfânta şi marea Vineri, când se face pomenirea sfintelor şi
înfricoşătoarelor patimi ale Mântuitorului. Mulţime multă, cu cruci şi sfinte epitafe în
frunte se înşiră de la un capăt la altul al oraşului. , Mulţime nenumărată
de clerici şi laici, atât mari cât şi mici, din care unii merg înainte, iar
alţii vin în urma sfintei litanii. Pretutindeni, oameni Ue toate vârstele
aleargă grămadă să vadă cortegiul; stau agăţaţi de ferestre bărbaţi şi femei,
.tineri si copii, bătrâni cKîar, ca să privească cortegiul sfânt. Luminăţie mare
de făclii şi de lumânări încât întunericul nopţii luminează <:a
ziua. Toate acestea sunt semnele unei evlavii deosebit de călduroase. Cine
vede ce se întâmplă în Biserici, în pieţe si pe străzi, va socoti că tot oraşul este plin de durere, de zdrobire de
inimă şi de umilinţă, ca şi
Ninive, când a făcut acea pocăinţă de obşte spre a îmblânzi pe                        Dumnezeu.                                                                                  

Şi
cum se face, că suntem cu adevărat pocăiţi în marea Vineri, cu toate că în
zilele anului am fost nişte păcătoşi? Cu toate acestea se văd unele şi se întâmplă altele. Toată pompa
aceea nu e altceva decât o manifestare teatrală. Din mulţimea aceea naare, care
ajeârgă ca să prăznuiască patimile lui
Hristos, unii nu s-au pocăit deloc. Văd pe Hristos răstignit pe Cruce, dar unul nu s-a despărţit
încă de amantă, altul n-a întors –încă
lucrul străin, celălalt n-a iertat încă pe duşmanul lui, nu şi-a lăsat răul său obicei şi nici n-are de gând să-şi îndrepte
viata. Alţii s-au pocăit dar pentru
6 clipă; s-au”căit că au păcătuit, dar după puţină vreme se vor căi că s-au pocăit. Alţii au de „g and să se
mărturisească, ‘dar au de gând ca îndată ce^va învia Hristos să-L răstignească din iqm.,”Răstignind din nou pe Fiul lui
Dumnezeu” (Evrei, VI, 6), după cum spune Fericitul Pavel. O, Dumfiezeule!
Creştinii cinstesc patimile lui Hristos numai cu buzele, dar inima lor este foarte departe. Aşa se plângea
Dumnezeu, prin gura lui Isaia, şi aşa
se plânge şi însuşi Hristos în Sfânta Evanghelie: „Făţarnicilor, bine a profeţit despre voi Isaia spunând:
„Poporul acesta se apropie de mine cu gura lui si’cu buzele mă cinsteşte;
dar inima lui este departe de mine”
(Matei, XV, 7-8; Isaia, XXIX, ‘l3). Astfel în acea mare Vineri Iudeii au răstignit
odinioară pe Hristos. Creştinii însă îl răstignesc din nou în fiecare Vinere
mare, pentru că unele se văd şi altele se fac, cu toate că, mai cu seamă în această mare zi
trebuie să se arate creştinii mai evlaviosi
şi mai
recunoscători.

Poporul Antiohier s-a răsculat; Seleuc împăratul abia â scăpat din mâinile răsculaţilor,
care voiau să-i ia şi viaţa, după ce i-au luat împărăţia, împăratul a fugit
singur pe ascuns din palatul împărătesc; a ieşit necunoscut din cetate, a mers toată noaptea şi spre ziuă a ajuns la ţărmul unei mări. Aici se aşează ca
să-şi tragă puţin sufletul. Obosit cu trupul din pricina ostenelii, întristat
cu sufletul din pricina” nenorocirii, şi se gândea cu multe suspine la
nenorocirea sa  Dar răsculaţii, care îl
voiau mort, îi iau urma; ajung şi ei în acelaşi loc, îl zăresc de departe si-1 cunosc.
Atunci aleargă
cu toată mânia în faţă, cu săbiile în mâini şi se năpustesc asupra lui să-i bea
sângele.Se  apropie; dar aici, văzând pe
împărat, pe propriul lor împărat, singur fără nici o însoţire, doborât de durere,
fără nici o mângâiere, , lipsit de orice podoabjîmpărătească, zăcând la pământ, cu
faţa plină de lacrimi, îşi stăpânesc mai întâi mânia şi mâinile, li se face milă-de
el, le pare’rău.de
răscoala ce-au făcut-o, îl mângâie cu cuvinte înduioşătoare, îl ridică de la pământ,
i se închină iarăşi ca unui împărat, îi cer iertare .pentru cele trecute, îl
însoţesc până în cetate, .îl urcă pe tron şi-i jură pe vjitor credinţă si ascultare. Atâta putere a avut
în inimile acelor barbari şi  răzvrătiţi înfăţişarea unui împărat
nenorocit. Ei, creştinilor! Acela pe care-L vedem în marea Vineri pironit pe Cruce, încununat cu
spini, fără frumuseţe din pricina pălmuirilor, tot plin de sânge din pricina
rănilor, este împăratul slavei, este împăratul nostru, în numele căruia am fost
botezaţi, în Evanghelia căruia credem, în împărăţia căruia nădăjduim.
Păcatele noastre L-au adiis într-o stare atât de jalnică. Deci în ceasul în care îl
vedem aşa, sunt inimile noastre atât de împietrite şi nu se zdrobesc de
durere? Atunci trebuia să spunem, dar s-o spunem din inimă şi cu toată
zdrobirea inimii; lisuse al meu, Răscumpărătorul meu, este drept ca tu să fii pironit pe  cruce şi eu să stau încă în pat cu amanta! Tu să porţi cununa
de spini şi eu să am atâtea gânduri rele în cap! Tu să ai rană deschisă în coastă şi eu să ţin în
inimă o ură veşnică împotriva aproapelui
meu! Tu să ai ţintuite mâinile şi picioarele, iar mâinile mele să fie pline de nedreptăţi, picioarele mele
să-alerge spre pierzare! Tu să ai preacuratul
trup sfâşiat de bice şi eu să am trupul meu întinat cu atâtea necuraţii! Eu trebuia să port o astfel de cruce!
Eu să primesc atâtea patimi! Eu să
rabd o astfel de moarte! Dar dacă nu pot să mor pentru tine, cel puţin să mă pocăiesc; dacă nu pot să-mi vărs
sângele, să vărs cel puţin lacrimi;
dacă nu pot să-mi dau viaţa pentru viaţa ta, să-mi dau cel puţin dragostea pentru dragostea ta. Tu, Dumnezeu fără
de păcat, ai făcut atâtea pentru
mine, un om păcătos, şi eu ce pot mai puţin să fac pentru tine, decât să te iubesc, decât să nu mai păcătuiesc? Deci mă
pocăiesc, mă lepăd de greşelile
şi de păcatele mele trecute si jur de apum înainte dragoste veşnică numelui Tău şi ascultare
legii Tale.

Aşa trebuia să spunem,
aşa trebuia să .facem în Vinerea mare. Acesta . este şi scopul S«mei noastre
Biserici, care ne aduce amin te in fiecare an de patimile si moartea lui Hristos. Sărbătoarea
creştinilor, spune dumnezeiescul Hrisostom,
mai cu seamă în aceste sfinte zile trebuie să fie arătare de fapte bune, de
evlavie sufletească, de vieţuire curată. Arătare de. fapte bune, nu numai de făclii şi lumânări;
evlavie sufletească, nu numai la suprafaţă; vieţuire curată, nu numai decor
teatUl. Astfel, dacă unele se văd şi altele se fac, ştiţi ce ar fi mai bine să
facem? Asculta-ţi-o. In războiul pe
care-1 făcea împăratul Saul împotriva Filistenilor, Saul a murit înjunghiat
cu propria sa mână. Gând a auzit-o David, şi-a rupt hainele, a făcut plângere
mare şi a spus către tot poppruli Bărbaţi israeliţi, împăratul Saul a murit.
Tăceţi deci. Nu vreau ca cineva să descopere asta, ca să n-o audă
duşmanii şi să se bucure. „N-o vestiţi în Gat, nici n-o binevestiti în
răspântiile Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele celor de alt neam” (
II împ. l, 20). Vine Sfânta şi marea Vineri, iar sfânta noastră Biserică ne aminteşte că Fiul Dumnezeului
celui viu, Dumnezeu-Omul lisus, împăratul nostru, a murit sus pe cruce
pentru dragostea noastră. Tăceţi, deci! închideţi preoţi bisericile, ascundeţi
în partea cea mai dinăuntru a altarului pe cel răstignit şi crucea; să nu se
audă, să nu se arate un astfel de lucru şi să se bucure duşmanii credinţei.
Dar cum? Să purtăm de te un capăt la altul al oraşului crucea, să purtăm pe
străzi şi prin pieţe pe cel răstignit, să propovăduim pe faţă că 
acela a primit pentru noi o moarte astfel de dureroasă şi de insultătoare, iar noi, în afară de pompa de
dinafară, să nu arătăm faţă de El nici
un semn de durere de inimă, de evlavie adevărată, de dragoste şi de mulţumire? Ce vor zice atunci Evreii, care L-au
răstignit? Vor zice în adevăr:
creştinii cred că acela este Fiul lui Dumnezeu; creştinii mărturisesc că aeela a fost răstignit pentru dragostea lor;
dar fac numai atâta pentru Binefăcătorul
lor? Una din două: sau nu este aşa după Cum cred creştinii, sau înşişi creştinii nu-L cred cu adevărat. „Dacă
este Fiul lui Dumnezeu să se
pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El” (Matei, XXVII, 40; Marcu, XV, 30).

Aşa vor huli şi acum evreii, ca şi atunci pe
timpul patimilor lui Hristos; aşa îşi vor
bate joc de făţărnicia creştinilor. Pentru aceea, va spun din nou, mai bine închideţi preoţi
bisericile, ascundeţi crucea şi pe cel

răstignit.
Să nu se aţâţe, să nu se audă una ca asta, ca să nu se bucure duşmanii credinţei: „Ga
să nu se bucure fiicele celor de alt neam” (II împ.
1,20). Prin urmare să nu se mai facă în Vinerea csa mare obişnuita procesiune, litanie şi
cortegiu,.care se face în fiecare an? Am spus-o. Dar pentru că aşa vreţi, facă-se! Dar
să se facă cum trebuie: cum sunt cele ce se văd, aşa să fie cele ce se fac;
cum este evlavia cea de dinafară, aşa să fie şi evlavia cea de dinlăuntru. Cu
lumânări şi cu făclii să se aprindă în inima noastră dragostea pentru Acela
care a murit pentru dragostea noastră. De la cununa lui de spini, să luăm umilinţă
şi zdrobire de inimă; de la rănile lui să luăm
îndemn, spre a ne înfrâna trupul; de la crucea lui să învăţăm răbdarea; de la
moartea Jui să înţelegem ce mare rău este păcatul. Ziua Vinerii celei mari
să fie ziua pocăinţei noastre. Procesiunea să fie arătare de fapte bune,
evlavie sufletească, vieţuire curată. Dacă se face aşa, poate să se facă
procesiune.

                         PARTEA A DOUA

Se pare că nu este artă mai grea decât arta de a ghici. Sunt însă unele lucruri pe care le
ghicesc uşor. Vreţi să ghicesc ce aveţi în mintea voastră toţi câţi sunteţi
aici? Gândiţi unul şi acelaşi lucru: adică că eu, după ce am, făcut prima parte a
predicii, am s-o fac şi pe a doua. Nu-i aşa că am ghicit? Astăzi însă nu
mai’spun altceva. Pentru măreţia zilei, m-am gândit să nu vă ţin timp mult.
Mergeţi deci în pace_şi vă aştept în Vinerea cea Mare să ascultaţi
înfricoşătoarea şi mântuitoarea patimă.

(
Predici şi Didahii de Ilie Miniat- trad.de pr. Prof. Dumitru Fecioru)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian