Portretul unui nerecunoscator

Iartă, ca să mai poti face bine !

           După ce-l ierţi îţi face tot rău! 

Oare la un om de genul acesta putem vorbi de caracter de  educatie? Cred că doar de tupeu , invidie si altele. Mima sau figura unui astfel de individ uneori pare sinceră, deşi nu ştim sau nu bănuim ce apucături are. Se fofilează, dâ bine în multe împrejurări, este chiar sociabil, când după urma cuiva  se poate căpata cu publicitate. Însâ la lucruri serioase, de cuvânt, este laş şi dă bir cu fugiţii. Te miri, căci nu te aşteptai. Este mândru şi ţine la persoana sa îincât vrea sa fie primul la ,, bucate’, chiar dacă nu a muncit sau ostenit îndeajuns. Este din păcate unul din semenii  tăi pe care nu l-ai cunoscut îndeajuns de bine,decât după momentul în care l-ai ajutat cu ceva. Apoi te ocoleşte, te minte şi chiar te duşmâneşte, pentru că nu-l inţelegi, sau nu ai atitudine creştinească. Îl intâlnim la tot pasul, este chiar langă noi. Sunt uneori prea mulţi şi mereu îi depistăm cu întârziere. Ne lăsam păcăliţi sau caracterizaţi cu gluma lor;,,a fost fraer de bun.”. Nu că am avea pretenţii de mărire, dar ce bine ar fi să nu ne lăsăm uşor prostiţi.  Ce  atitudine să mai ai faţă de astfel de personaje care se strecoară aşa prin viată? Paradoxul e că numai atunci când îşi ating interesul, pot fi recunoscători, celor care ii condiţionează..Acesti vânzatori de iluzii pozează în lume ca oameni cinstiţi, până când îşi dau arama pe faţă şi îţi dai seama cu cine ai de a face. Dacă îi tolerezi sau accepţi că nu ai incotro, tu fiind om de bine, deja accesează aerul de superioritate. Iar tu nu ai curajul nici indrăzneala să-i aduci aminte de manifestările sale; măi. deasta-mi eşti”? Aţi intâlnit şi voi destui cărora după ce le-aţi facut bine, nu că v-au întors spatele ci poate v-au făcut  multi rău.Ca bun creştin ai şansa sa-l depistezi cam greu, fiindcă formatul tău este ,,dragoste faţa de semen”, deşi ai citit în Sf. Scripturii că după ce l-ai iertat poate ,,să-ţi fie pagân şi vameş”, dacă nu înţelege nimic din bunătatea ta… Cugetul lui este  mincinos, deoarece  purtarea cameleonului este ţinuta lui cotidiană. Findcă ,,ursul işi schimbă părul dar năravul ba”,trebuie să ramânem totuşi vigilenţi, chiar dacă credem în oameni. Avem datoria să ii ajutăm fară să le cerem decât  puţin bun simţ. A fi recunoscător nu-i o înjosire ci chiar o calitate, o virtute a demnităţii tale. Cine nu a zis barem o data  in viaţă multumesc, sau sărut mâna, trebuie să dea de gândit. Citeam cândva un vechi proverb verificat de vremuri şi oameni :,, ar trebui să facem alegeri potrivite cu firea noastră şi după caz să alegem”.

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.