Din minunile Sfantului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Si s-a
inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul.

Dupa moartea paganilor, si uratorilor de Dumnezeu imparati ai
Romei, imparatind dreprcredinciosul imparat Constantin cel Mare si
credinta in Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare
iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, cautand si afland moastele
Sfantului slavitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserica
cu numele lui. In aceeasi vreme, un negustor dreptcredincios din
tinutul Isauriei, venind in Alexandria pentru negutatorie si auzind de
minunile si de tamaduirile cele multe care se faceau in biserica
Sfantului Mina, a zis intru sine: „Ma voi duce si eu, deci, si ma voi
inchina cinstitelor moaste ale Sfantului Mucenic si voi duce si eu un
dar in biserica lui, ca sa-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugaciunile
rabdatorului Sau de chinuri”. Si asa, sculandu-se, a purces, luand cu
sine o punga plina de galbeni. Si, venind la un iezer facut de
revarsarea marii, a aflat o trecatoare si a venit la locul ce se zicea
Loxonita, si, acolo, iesind la tarm, isi cauta loc unde sa se
odihneasca peste noapte, ca era seara. Si afland o casa, a zis
stapanului ei: „Prietene, fie-ti mila si ma primeste in casa ta, ca sa
dorm peste noapte, ca a apus soarele si ma tem a merge singur pe cale,
si nici nu am tovaras sa calatoreasca cu mine”. Iar cel cu casa a zis:
„Intra, frate, si ramai aici, pana ce se va face ziua”. Deci, intrand
oaspetele in casa, s-a culcat si a adormit. Iar cel cu casa, vazand la
oaspete punga cu galbeni, a ravnit la ea si, indemnat fiind de
diavolul, a gandit sa ucida pe oaspetele sau, ca sa ia aurul. Deci, s-a
sculat la miezul noptii si l-a sugrumat cu mainile sale, apoi, taindu-l
in bucati, l-a pus intr-o cosnita si l-a ascuns in camara sa cea mai
dosnica, cautand un loc foarte ferit, unde sa-l ingroape. Pe cand
cugeta el acestea, s-a aratat Mucenicul lui Hristos, Mina, sezand pe
cal, venind ca un ostas trimis de imparatul si, intrand pe usa in casa
ucigasului, intreba de oaspetele cel ucis. Iar ucigasul se lepada,
zicand catre Sfantul: „Nu stiu ce spui, stapane, n-a fost la mine
nimeni”. Iar Sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in camara cea
mai dinlauntru. Si, afland cosnita, a tras-o afara si a zis catre
ucigas: „Ce este aceasta?” Iar acela, foarte infricosandu-se, s-a
aruncat pe sine la picioarele Sfantului. Iar Sfantul, alcatuind
bucatile celui taiat si rugandu-se, a inviat pe cel mort. Si a zis
catre dansul: „Da slava lui Dumnezeu!”. Iar el, sculandu-se ca din somn
si cunoscand ce a patimit de la cel cu casa, a proslavit pe Dumnezeu si
se inchina ostasului celui ce se aratase, multumindu-i. Deci, Sfantul,
luand aurul de la ucigas, l-a dat omului celui inviat si i-a zis:
„Mergi in calea ta cu pace”. Iar intorcandu-se catre ucigas, l-a prins
si l-a batut, certandu-l pe dansul, iar el cerea iertare. Iar Sfantul,
dandu-i iertare si rugandu-se pentru dansul, a incalecat pe cal si s-a
facut nevazut de la ochii lui.

Era in Alexandria un om
cu numele Eutropiu. Acesta a fagaduit sa dea la biserica Sfantului Mina
un blid de argint si, chemand pe argintar, i-a poruncit sa-i faca lui
doua blide de argint: un blid pe numele Sfantului si sa scrie pe el
cuvintele acestea: „Blidul Sfantului Mare Mucenic Mina”, iar celalalt a
poruncit sa-l faca pe numele lui, si sa scrie pe el asa: „Blidul lui
Eutropiu, cetatean al Alexandriei”.

Si argintarul, dupa
porunca, a inceput a lucra, iar cand a sfarsit amandoua blidele, blidul
Sfantului Mina a iesit mai frumos si mai luminat, si, scriind numele
fiecaruia pe blidul sau, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, calatorind
odata pe mare, a ospatat din amandoua blidele, nou facute, si, vazand
blidul cel facut pe numele Sfantului Mina mai frumos decat blidul lui,
nu vrea sa-l mai dea Sfantului, ci a poruncit slugii sale ca sa puna
intr-insul bucate, iar blidul celalalt a gandit sa-l trimita la
biserica Sfantului Mina. Deci, dupa ce s-a sfarsit masa, sluga a luat
blidul Mucenicului si, mergand la marginea corabiei, a inceput a-l
spala in mare. Si, spalandu-l, a cazut asupra lui o spaima, ca a vazut
un om iesind din mare, care, rapind blidul din mana lui, s-a facut
nevazut. Iar sluga, tremurand de frica, s-a aruncat in mare dupa blid.
Aceasta vazand, stapanul lui s-a temut si, plangand zicea: „Vai mie,
ticalosul, ca am ravnit blidul Sfantului si am pierdut si pe robul meu
impreuna cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mania pana la
sfarsit asupra mea si fa mila cu sluga mea. Ca iata, dau fagaduinta ca,
daca voi afla macar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela
si-l voi da pe el placutului Tau, Sfantul Mina, sau pretul blidului
celui pierdut il voi da la biserica Sfantului”. Si, ajungand corabia la
mal, a iesit Eutropiu la uscat. Si se uita pe tarmul marii, vrand sa
vada trupul slugii aruncat in mare, ca sa-l ingroape pe el. Si, luand
aminte cu sarguinta, a vazut pe sluga cu blidul iesind din mare si,
inspaimantandu-se, a zis cu mare glas: „Slava lui Dumnezeu, cu adevarat
mare este Sfantul Mucenic Mina”. Si au iesit afara toti din corabie si,
vazand pe sluga tinand blidul, s-au mirat si slaveau pe Dumnezeu. Si
l-au intrebat pe el cum a ramas viu si cum a iesit sanatos. Iar el le-a
spus zicand: „Cand m-am aruncat in mare, un barbat cu buna infatisare,
impreuna cu alti doi m-au apucat si au calatorit impreuna cu mine ieri
si astazi pana aici”. Iar Eutropiu, luand pe sluga si blidul, s-a dus
la biserica Sfantului Mina si, inchinandu-se, au lasat blidul cel
fagaduit Sfantului si s-au dus, multumind lui Dumnezeu si proslavind pe
placutul Sau, Sfantul Mina.

O femeie oarecare cu numele
Sofia, din partile Fecozeliei, mergea la Sfantul Mina ca sa se inchine.
Si a intampinat-o un ostas pe cand mergea pe cale si poftindu-o pe
dansa, vrea sa o sileasca la desfranare, iar ea, impotrivindu-se, chema
in ajutor pe Sfantul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci si
pe siluitor l-a certat si pe femeie a pazit-o nevatamata. Ca ostasul
acela, legand calul de piciorul sau cel drept, vrea sa o sileasca pe
ea. Iar calul, salbaticindu-se, nu numai ca a aparat pe femeie, ci pe
stapanul nelegiuit l-a tarat pana la biserica Sfantului Mina, nechezand
si sforaind, incat a scos pe multi din biserica sa-l vada, ca era
praznic si se adunase multime de popor la biserica. Deci, vazand
ostasul adunare de barbati si calul tot salbaticindu-se, si ca nimeni
nu putea sa-l ajute, si-a vadit fara rusine faradelegea sa,
marturisind-o inaintea tuturor. Si indata a statut calul si s-a facut
bland. Iar ostasul, intrand in biserica, a cazut in genunchi,
rugandu-se si cerand iertare pentru pacatul sau.

Un
schiop si o femeie muta sedeau langa biserica Sfantului, impreuna cu
multi altii, pentru tamaduire. Iar la miezul noptii, cand dormeau toti,
Sfantul s-a aratat schiopului si i-a zis: „Apropie-te incetisor de
femeia cea muta si o atinge pe dansa la picior”. Iar schiopul a zis:
„Sfinte al lui Dumnezeu, au doara desfranat sunt eu de-mi poruncesti
aceasta?” Iar Sfantul i-a zis a doua oara si a treia oara acelasi
lucru: „Daca nu vei face aceasta, nu te vei tamadui”. Deci, omul s-a
tarat, dupa porunca Sfantului, si a atins-o pe cea muta la picior. Iar
ea, desteptandu-se, a inceput a striga, suparandu-se asupra schiopului,
care, temandu-se de ea, s-a sculat si, sarind, a fugit. Si asa au
capatat amandoi vindecarea lor: ca femeia muta a grait limpede, iar
omul cel schiop a sarit ca cerbul. Si amandoi, intelegand minunea, au
dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului Mucenic Mina.

Un
oarecare pagan, avea ca prieten un crestin. Deci, ducandu-se paganul
intr-un loc departe, a dat prietenului sau, spre pastrare, o ladita cu
o mie de glabeni. Si paganul a zabovit catava vreme in acel loc, in
care se dusese. Iar crestinul a gandit in inima sa sa nu mai dea inapoi
galbenii paganului, cand se va intoarce, ci sa-i tainuiasca, ceea ce a
si facut. Ca venind, paganul a cerut crestinului sa-i dea galbenii ce
i-a incredintat spre pastrare, iar crestinul a tagaduit, zicand: „Nu
stiu ce graiesti, ca nu mi-ai dat mie nimic”. Paganul, auzind aceasta,
s-a mahnit si s-a deznadajduit de aurul sau, dar a zis crestinului:
„Frate, nimeni nu stie de aceasta, numai unul Dumnezeu si, daca
tagaduiesti aurul, cel dat tie spre pastrare, zicand ca nu l-ai primit,
apoi spune aceasta cu juramant. Deci, sa mergem la biserica Sfantului
Mina si acolo jura-te ca n-ai luat de la mine ladita cu o mie de
glabeni”. Si au mers amandoi; si crestinul s-a jurat, inaintea lui
Dumnezeu, ca n-a luat de la pagan aurul lui spre pastrare. Dupa
sfarsitul juramantului, au iesit amandoi din biserica si, cand au
incalecat pe caii lor, a inceput calul crestinului a se salbatici,
incat nu mai era cu putinta a-l tine, ca, rupand fraul, a fugit si a
aruncat la pamant pe stapanul sau. Si, cazand crestinul de pe cal, i-a
iesit din deget inelul si o cheie din buzunarul sau. Apoi, sculandu-se,
a prins calul si l-a imblanzit si, incalecand iarasi, mergea impreuna
cu paganul. Ajungand la un loc, a zis crestinul catre pagan: „Prietene,
iata, locul este frumos; sa descalecam de pe cai si sa mancam”. Si,
descalecand au slobozit caii sa pasca, iar ei au inceput a se ospata.
Deci, dupa putin, crestinul a vazut pe sluga sa ca venise si sta
inainte, tinand ladita paganului intr-o mana, iar in cealalta, inelul
cel cazut din degetul lui si cheia. Si, vazandu-l, s-a inspaimantat. Si
a zis catre sluga: „Ce este aceasta?” Sluga a zis: „Un ostas calare a
venit la stapana mea si i-a dat cheia si cu inelul si a zis catre
dansa: Trimite in graba ladita paganului, ca sa nu cada barbatul tau in
primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca sa ti le aduc, precum ai
porunci”. Iar paganul, vazand aceasta, s-a mirat de minune si,
bucurandu-se, s-a intors impreuna cu crestinul la Sfantul Mina. Si s-a
inchinat pana la pamant si cerea cu staruinta Botezul, pentru o minune
ca aceasta, la care el insusi a fost de fata. Iar crestinul ruga pe
Sfantul sa-i dea lui iertare, ca unul ce a defaimat legea lui Dumnezeu.
Si amandoi au primit precum au cerut: unul, adica, Sfantul Botez, iar
celalalt, iertare; si a mers fiecare intru ale sale, bucurandu-se si
slavind pe Dumnezeu si pe placutul Sau, Sfantul Mucenic Mina.

( Proloage)

Postat in Minuni de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.