Miercuri în săptămâna douazeci si şaptea după Pogorârea Sfântului Duh

Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 18 Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. 

15. Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii,
văzând, îi certau. 
16. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine
şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. 
17. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu
ca un prunc nu va intra în ea. 

26. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? 
27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă
la Dumnezeu. 
28. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat
Ţie. 
29. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a
lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia
lui Dumnezeu, 
30. Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce
va să vină, viaţă veşnică. 

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.