| 12. |
Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă. |
| 13. |
Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi a zis către ele: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni! |
| 14. |
Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. |
| 15. |
Şi când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea, cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit. |
| 16. |
Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câştig zece mine. |
| 17. |
Şi i-a zis stăpânul: Bine slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăţi. |
| 18. |
Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. |
| 19. |
Iar el a zis şi acesteia: Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi. |
| 20. |
A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar, |
| 21. |
Că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat. |
| 22. |
Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai ştiut că sunt om aspru: iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat; |
| 23. |
Pentru ce deci n-ai dat banul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă. |
| 24. |
Şi a zis celor ce stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are zece mine. |
| 25. |
Şi ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. |
| 26. |
Zic vouă: Că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are şi ceea ce are i se va lua. |
| 27. |
Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea. |
| 28. |
Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim. |