Luni în săptămâna douazeci si opta după Pogorârea Sfântului Duh

Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 19 Dacă vor tăcea aceştia, pietrele
vor striga

37. Şi apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulţimea
ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare,
pentru toate minunile pe care le văzuse, 
38. Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului!
Pace în cer şi slavă întru cei de sus. 
39. Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi
ucenicii. 
40. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele
vor striga. 
41. Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: 
42. Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea
ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. 
43. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ
în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. 
44. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine,
şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea
cercetării tale. 

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.