Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului Grigorie, despre mânie.

Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mânia.

Sa nu dati, fratilor, loc mâniei intre voi. Pentru ca omul mânios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci, prin mânia sa, cade, din inaltimea rabdarii, in groapa de pierzanie a mâniei. Care fiara este asa de cumplita si neimblanzita, precum este omul cel manios care nu-si pierde mania? Ca, ce este mai rau decat maniosul? Aceasta turbat il face pe om, slutit si nu bun, fiindca nu vine duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socoteste, dar, omule, ca cel ce tine mânie, nu se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din manie si este ca un beat, de iutime. Ca nu cunoaste pe cei ce fac bine, si traieste ca intr-o noapte intunecoasa, de toti se apuca, tuturor, relor mai mari si celor mai mici decat el le graieste fara de randuiala si, pe cel mai batran il huleste. Cearta, este foarte guraliv, ocaraste, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mângaie pe el. Si, precum otrava este in jivinile cele ce se taresc, a sa-i si iutimea in cel mânios. Indracindu-se, maniosul latra, ca un caine la toti, si imboldeste, ca o scorpie, si, ca sarpele musca. Fugiti, fratilor de o rautate ca aceasta. Ca nici dregatoria celui manios nu-i cinstita, nici caruntetele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita. Nici nu poata sa se indrepteze. Tu sa zici asa: „Asteptand, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine”. Goneste-ti iutimea si mânia din inima, ca a zis Domnul: „Oricine se mânie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda” (Matei 5, 22). Iar mânia sa-ti fie tie numai asupra diavolului, fiindca printr-insul am cazut din Rai. Acela si acum, pe fiecare din noi, ne pandeste, ca sa ne insele si in vapaia cea nestinsa sa ne afunde, de care vapaie, insusi satana mult se cutremura.
Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mânia, ca nu cumva impreuna cu Irodiada, sa te osandesti, ca ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezatorul, care voia sa o mântuiasca pe dansa. Ca ea auzind de minunile ce se faceau de el, isi astupa urechile, ca o aspida surda, pana ce afland vreme prielnica, l-a taiat pe Ioan. Iar pe sine s-a facut blestemata, de catre cele patru margini ale pamantului. Pentru ca diavolul face voia placutilor sai, ca sa-si savârseasca rautatea maniei, aici laudandu-se cu pacatele, iar acolo sa fie dusi, fara de pocainta, la osanda. Ca ce a facut mânia Irodiadei? Taind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osanda cea fara de sfarsit. De aceasta, temându-ne, sa ne silim a nu tine mânie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
( Proloage)

Postat in Cuvinte pentru suflet de Parintele Zisu Iulian